Marcel Ciolacu a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul vizitei în Turcia, cum i se pare, ca fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, agresiunea dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu.
„Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat astfel de cazuri. E de cascadorii râsului”, a replicat Ciolacu.
Marţi, deputatul PNL Florin Roman a acuzat că a primit o „lovitură cu genunchiul în zona nasului”, în fața sălii de plen a Parlamentului, din partea colegului de partid, deputatul neafiliat Dan Vîlceanu, fost ministru de finanțe.