„Continuăm să scriem actul normativ, pe urmă va fi pus în transparenţă, cum este normal. Până la finalul lunii terminăm tot circuitul, inclusiv asumarea de răspundere în Parlament. Să vedem dacă mai este nevoie de anumite ordonanţe de completare”, a afirmat Ciolacu după ce a vizitat fabrica din Otopeni a companiei producătoare de țigări Philip Morris, potrivit news.ro. 

El a susținut că prin acest act normativ nu vor fi instituite măsuri de austeritate, ba din contră.

„Am aşteptat şi am vorbit despre aşa-spusa austeritate, dar eu am văzut în actul normativ că o să crească salariile şi nu e nicio austeritate. Cu adevărat, unii care au totuşi salarii foarte mari, din punctul meu de vedere, în sistemul bugetar nu pot să beneficieze şi de vouchere de vacanţă, la fel ca şi cei aproape un milion şase sute de mii de români care au salariul minim pe economie. Dar nu am văzut nimic de austeritate. Cum am aşteptat şi am suportat această austeritate două luni, mai putem sta două, trei zile…”, a afirmat Ciolacu.

Întrebat dacă pentru bănci va exista o nouă taxă, premierul a răspuns: „Veţi vedea în două, trei zile tot pachetul, fiindcă va fi pus… Nimeni nu îl va trece noaptea pe furiş. Vor fi minimum 24 de ore în care se depun la Parlament amendamente. Va respecta legea şi va fi în transparenţă, deoarece el trece prin Guvernul României, unde trebuie să primească avizele. Deci totul va fi cât se poate de transparent. Şi cu băncile veţi vedea în două, trei zile”.

Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”
Recomandări
Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”

Premierul Marcel Ciolacu a participat la aniversarea a 30 de ani de activitate Philip Morris în România, la fabrica din Otopeni.

Gaură de 47 de miliarde de lei la buget

Ministrul finanţelor, Marcel Boloş, a afirmat că termenul de la care vor fi eliminate facilităţile fiscale nu a fost decis și că urmează să fie stabilit în coaliţia de guvernare

El a explicat pentru Libertatea că reprezentanții Comisiei Europene au cerut trei măsuri mai dure pentru reducerea deficitului bugetar, deoarece nu au avut încredere că măsurile gândite de Guvern pot acoperi gaura de aproape 47 de miliarde de lei dintre venituri și cheltuieli.

Prima măsură este renunțarea la cotele reduse de TVA de 5% și 9% și trecerea la cota unică de TVA de 19%. Teoretic, acest lucru se va întâmpla de la 1 ianuarie 2025. A doua măsură este trecerea la impozitarea progresivă, iar a treia este unificarea cotei de impozit pe venit cu cota de CASS.

Boloș a mai spus pentru Libertatea că România ar putea chiar intra în incapacitate de plată, dacă aplică simultan legea salarizării unitare, legea pensiilor și reducerea deficitului bugetar. Premierul Ciolacu a catalogat însă afirmația drept un comentariu nefericit.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (8)

piciusz   •   06.09.2023, 10:12

asa sa fie

Daniel9090   •   05.09.2023, 19:44

Bine........

mica   •   05.09.2023, 18:16

Mai Ciolacu, de ce tu tot timpul ai grija sa creasca numai salariile bugetarilor? Pentru noi, cei care va ducem in carca, nu ai nimic sa ne dai la salar?

Vezi toate comentariile (8)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Știrileprotv.ro
LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Viva.ro
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Trump anunță ”fraudă masivă” în Philadelphia, autoritățile locale îl contrazic. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Trump anunță ”fraudă masivă” în Philadelphia, autoritățile locale îl contrazic. Update
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
GSP.RO
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Elle.ro
SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Observatornews.ro
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI