UPDATE ora 18.45: Șeful Executivului a transmis că nu a intenționat să jignească pe nimeni, pentru că „înainte de orice sunt român”, că mama lui era din Tecuci și a precizat: „Îmi iubesc țara și cred în Dumnezeu”.

El a adăugat că a făcut o glumă care a fost interpretată în cheie politică și și-a cerut scuze. „Văd ca s-a interpretat o glumǎ pe care am făcut-o în Timișoara și unii încearcă să o speculeze politic. Nu a fost nimic peiorativ. Dacă cineva s-a simțit jignit îmi cer scuze, nu asta mi-am dorit”, a transmis Ciolacu pe Facebook.

UPDATE ora 17.20: Vicepreşedintele PNL Alexandru Muraru l-a criticat pe președintele PSD pentru aceste afirmații.

„Nu mă așteptam la domnul prim-ministru Ciolacu să ne predea lecții de geografie și nici de bune maniere, dar să disprețuiești moldovenii e clar un semn de slab instinct politic. A reveni asupra declarației, ar fi un semn că domnia sa și-a propus să mai și învețe, nu doar să dea lecții”, a susținut liderul PNL Iași, care este fratele ambasadorului României în SUA, Andrei Muraru.

***

Știrea inițială: Totul a plecat de la o întrebare despre reforma administrativă privind regionalizarea României. „Aș vrea să vă referiți puțin la proiectul acesta de regionalizare a României, un proiect vânturat de vreo 30 de ani. […] Cum vedeți dumneavoastră această finalitate?” a fost întrebarea adresată de jurnalistul local.

Candidații pentru funcția de președinte al României care au luat cele mai puține voturi. Ce record deține Ion Iliescu
Recomandări
Candidații pentru funcția de președinte al României care au luat cele mai puține voturi. Ce record deține Ion Iliescu

Premierul a răspuns că reforma bugetară și regionalizarea teritorială vor trebui făcute, fără să ofere însă un orizont de timp: „Trebuie o analiză foarte clară și trebuie venit cu un plan”.

Și a continuat: „S-au pierdut anumiți pași. Dar pe fond, ca și administrația publică unde trebuie făcută o reformă și centrală, și locală, și regionalizarea va trebui. Asta nu înseamnă că se vor desființa… Vor fi regiuni, se vor depune proiectele împreună și se vor face anumite comasări, dar după un studiu foarte exact, pe fiecare județ în parte”.

Șeful Executivului, aflat la Timișoara alături de mai mulți miniștri, a adăugat că „trebuie să vii cu instrumente de echilibru, trebuie să acoperi decalajul” și a încercat o glumă, spunând că bănățeanul Sorin Grindeanu face autostradă în Moldova, nu la Timișoara și nici la Buzău. Premierul Ciolacu este născut în Buzău.

„Exact ce vi s-a întâmplat dumneavoastră la Timișoara. Asta e, a venit bănățeanul de Grindeanu să facă autostradă în Moldova. Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți. Dar a venit și un buzoian (n.red. Marcel Ciolacu) care totuși, împreună cu domnul Grindeanu și cu restul colegilor din guvern, am început să aducem timișorenilor ce e corect să aducem. Mulțumesc mult”, a spus Marcel Ciolacu.

Anul 2024, cel mai cald din istoria măsurătorilor meteorologice. Ziua în care 24 de stații meteo din România au arătat peste 40 °C
Recomandări
Anul 2024, cel mai cald din istoria măsurătorilor meteorologice. Ziua în care 24 de stații meteo din România au arătat peste 40 °C

Afirmațiile au stârnit zâmbetele ministrului Muncii, Simona Bucura-Oprescu, președintelui interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, și vicepremierului Marian Neacșu, aflați în spatele șefului Guvernului.

Plasarea județului Buzău în regiunea Moldova poate fi confuză pentru cei nefamiliarizați cu delimitările administrative. Buzăul este în sud-estul țării, într-o zonă asociată cu Muntenia, iar din punct de vedere administrativ este încadrat în regiunea de dezvoltare Sud-Est, nu în regiunea Moldova.

O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu

Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei i-a cerut premierului să dea lămuriri după declarațiile din ziua precedentă.

„Premierul Marcel Ciolacu a făcut joi, 25 aprilie 2024, într-o conferinţă de presă electorală la Timişoara, câteva declaraţii despre oportunitatea regionalizării României şi despre autostrada care leagă Moldova de restul ţării. În acest context a făcut zâmbind şi următoarea afirmaţie: «Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi». Asociaţia Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere prim-ministrului explicaţii publice în legătură cu afirmaţia făcută: despre ce jignire personală ar fi fost vorba dacă Buzăul era în Moldova?”, au transmis reprezentanţii MDM, potrivit news.ro.

Strategia iubitei lui Sorin Oprescu pentru recuperarea vilei din Primăverii cumpărate pe numele ei. Statul a confiscat proprietatea
Recomandări
Strategia iubitei lui Sorin Oprescu pentru recuperarea vilei din Primăverii cumpărate pe numele ei. Statul a confiscat proprietatea

Aceștia susțin că „substratul afirmaţiei este în primul rând jignitor pentru întreaga populaţie a regiunii Moldova”, de care Ciolacu s-a „delimitat într-un mod dispreţuitor”.

„Cu asemenea atitudine, cu asemenea afirmaţii iresponsabile cu trimitere la cetăţenii din regiunea Moldovei, domnul Marcel Ciolacu nu mai poate ocupa funcţia de prim-ministru al României. Prezenţa domnului Ciolacu în fruntea Guvernului este o jignire la adresa acestei ţări”, se mai arată în comunicat.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (38)

Trandafir   •   28.04.2024, 11:25

Mare dreptate are Domnul ex-presedinte Basescu. Domnul Ciolacu este putintel la minte, dar si la caracter.

Vasycool1976   •   27.04.2024, 05:33

Probabil se simte jignit ,în pofida faptului că buzoienii sunt *** de munteni cu moldoveni,nu ar avea de ce să se simtă jignit,dacă ar fi moldovean

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

0749541144   •   26.04.2024, 21:30

Bai *** ! Moldova e leagănul culturii românești nu un loc de batjocură pentru *** ca tine. Unde mai pui că și *** -i moldoveancă! Te așteptăm în Moldova *** ! Să aduci si o poză cu Haisam !

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (38)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Firma românească unde un simplu șofer are un salariu mai mare decât un prefect face angajări. Ce meserii se caută
Știrileprotv.ro
Firma românească unde un simplu șofer are un salariu mai mare decât un prefect face angajări. Ce meserii se caută
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Ce se întâmplă, de fapt, cu trecerea la ora de iarnă în 2024? Parlamentul European a votat împotrivă. Decizia care ar putea schimba totul
FANATIK.RO
Ce se întâmplă, de fapt, cu trecerea la ora de iarnă în 2024? Parlamentul European a votat împotrivă. Decizia care ar putea schimba totul
Fostul lider WTA s-a căsătorit » Cum a cucerit-o printr-o abordare pe stradă: „Este un film total! Am știut din prima”
GSP.RO
Fostul lider WTA s-a căsătorit » Cum a cucerit-o printr-o abordare pe stradă: „Este un film total! Am știut din prima”
Cum să scapi definitiv de mirosul urât al prosoapelor. Le vei avea întotdeauna moi și pufoase ca la hotel. Cu aceste trucuri secrete care țin de mașina de spălat vor ieși curate și parfumate

'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Unica.ro
'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
Financiarul.ro
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
Ce s-a întâmplat cu casa ancorată în mai multe curele de un american, după uraganul Milton
Observatornews.ro
Ce s-a întâmplat cu casa ancorată în mai multe curele de un american, după uraganul Milton
Horoscop 12 octombrie 2024. Gemenii au ocazia de a vedea mai limpede care dintre problemele ce s-au acumulat nu mai suportă amânare
HOROSCOP
Horoscop 12 octombrie 2024. Gemenii au ocazia de a vedea mai limpede care dintre problemele ce s-au acumulat nu mai suportă amânare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI