România a sprijinit Ucraina pe toate palierele după izbucnirea războiului declanșat de Rusia, inclusiv militar, iar trimiterea sistemului Patriot în Ucraina depinde de ceea ce vor spune specialiștii.
„În primul rând, trebuie să vorbească specialişti. Asta nu înseamnă că dacă un sistem acoperă şi parte din Ucraina înseamnă că nu mai acoperă România. Deci, aici e vorba de specialişti, se aşază la masă şi găsesc cele mai bune soluţii. Şi atunci decizia din CSAT se poate lua cu toată informaţia a disponibilă astfel încât să iei o decizie cât mai bună”, a spus Marcel Ciolacu.
El a adăugat că nu poate oferi alte informații publice pe acest subiect, pentru că țin de siguranța națională, iar decizia se va lua în CSAT.
„Această propunere merge la CSAT. Dacă doriţi să iau eu decizie acum în emisiune, nu o să o iau, pentru că nu sunt specialist. Eu sunt primul ministru al României. Eu trebuie să ascult într-un cadru instituţional secret. Pentru că, totuşi, o decizie care ţine de apărarea României şi pe urmă să luăm împreună o decizie. Nu este o discuţie, în primul rând, să devină tema electorală, fiindcă ar fi o catastrofă şi o abordare incorectă faţă de partenerii noştri din interiorul NATO şi nu este o discuţie care se face în spaţiul public”, a spus premierul.
El a transmis un mesaj de reasigurare pentru România că securitatea și apărarea nu vor fi compromise prin eventuala cedare a sistemului Patriot către Ucraina. „Sunt ferm convins că decizia nu va fi de a slăbi siguranţa României”, a mai punctat Ciolacu.
Momentan nu se știe când va fi convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării, deși au trecut trei săptămâni de când președintele Klaus Iohannis a discutat „subiectul Patriot” la Casa Albă cu Joe Biden.
Discuția despre rachetele Patriot a plecat din SUA
Președintele Iohannis a afirmat pe 7 mai, la Washington, după discuțiile avute cu președintele american Joe Biden, că România va continua să sprijine Ucraina, în contextul războiului declanșat de Rusia, dar consideră „inacceptabil” să le oferim singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot funcţional.
„România dispune de astfel de sisteme şi atunci, sigur, am fost întrebaţi şi noi. Şi preşedintele Biden a adus această chestiune în discuţie şi i-am spus că sunt deschis să discutăm aceste chestiuni, asta însemnând că va trebui să discut eu acasă, în CSAT, să vedem cum putem să punem problema, ce putem să oferim şi evident ce putem să primim în schimb, pentru că este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană”, a spus atunci șeful statului.
Pe 13 mai, premierul Marcel Ciolacu a declarat că ministrul Tîlvăr „are rețineri mari” cu privire la posibilitatea ca România să furnizeze Ucrainei un sistem de apărare Patriot.
Pe 14 mai, ministrul apărării, Angel Tîlvăr, a afirmat că România are nevoie de unicul sistem Patriot care este operațional. „Este indispensabil României, de aceea l-am luat”, a afirmat Tîlvăr.
Pe 22 mai, Klaus Iohannis a spus că dacă Bucureștiul va ceda Kievului un sistem Patriot, atunci „trebuie să primească altceva” la schimb, pentru că „altfel nu se va face nimic” și că președintele ucrainean Volodimir Zelenski „aşteaptă cu mare interes decizia României”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
ecamnaspa • 30.05.2024, 13:38
Eu nu inteleg ceva. Tocmai ce s-a spus ca tarile din est sunt aparate doar 5% de sisteme anti aeriene. Biden, ne pune sa dam 1 sistem Patriot care pentru noi este si ffff scump ... sigurul operational. Acesti oameni nu inteleg ca prin deciziile pe care le iau se indeparteaza de cei care ii sprijina (opinia publica antirusa), nu inteleg ca nu suntem chiar asa prosti, ca nu poti sa vii azi sa spui ca tarile din est sunt protejate doar 5% anti aerian, dar tu sa mai ne si obligi sa donam ce avem ... Chiar ca in prezent omenirea duce mare lipsa de minti luminate la nivel politic!!!
ecamnaspa • 30.05.2024, 12:59
Eu nu inteleg ceva. Tocmai ce s-a spus ca tarile din est sunt aparate doar 5% de sisteme anti aeriene. Biden, forteaza nota si ne pune sa dam 1 sistem Patrit care pentru noi este si ffff scump ... sigur operational. Acesti oameni nu inteleg ca prin deciziile pe care le iau se indeparteaza de cei care ii sustin (opinia publica antirusa), nu inteleg ca nu suntem chiar asa prosti, ca nu poti sa vii azi si sa spui ca tarile din est sunt protejate doar 5% anti aerian dar tu sa ne si obligi sa donam ce avem ... Chiar ca in prezent omenirea duce mare lipsa de minti luminate la nivel politic!!!
dinamo_forever_77 • 30.05.2024, 10:36
Polonia are mai putine decat Romania. Nu mai minti aiurea. Tu ai 4 si nu esti in stare sa le pui in functiune.