„Președintele ales Donald Trump a dorit să transmit din partea domniei-sale cele mai bune urări poporului român! Împărtășesc viziunea pragmatică a președintelui Trump. De aceea, i-am spus că îmi doresc ca Statele Unite să devină principalul investitor și partener comercial al României din afara Uniunii Europene”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.
Premierul a adăugat că i-a transmis lui Donald Trump că „am făcut pași semnificativi pentru a răspunde apelului său privind creșterea bugetului militar la 2,5%”.
„Sunt convins că, sub administrația Trump, parteneriatul strategic cu SUA va trece la un nou nivel astfel încât să aducem marele capital american în economia românească, dar și în modernizarea armatei și dezvoltarea industriei naționale de armament”, a conchis Ciolacu.
Discuția a fost inițiată de Marcel Ciolacu, dar legătura cu Donald Trump i s-a făcut când președintele PSD era la Vila Lac, acolo unde social-democrații s-au reunit în Consiliul Politic Naţional pentru a discuta organizarea şi mobilizarea în judeţe pentru prezidenţiale, au precizat apropiații premierului pentru Libertatea.
Donald Trump a câștigat alegerile prezidențiale din SUA, care au avut loc pe 7 noiembrie, și își va începe al doilea mandat la Casa Albă în ianuarie 2025.
Marcel Ciolacu este creditat cu prima șansă la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie, conform tuturor sondajelor de opinie. Mandatul președintelui Klaus Iohannis expiră pe 21 decembrie.