„Salut efortul susținut, vigilența și cooperarea instituțiilor statului prin care a fost împiedicată tranzitarea prin Portul Constanța a unui cantități-record de cocaină, ascunsă într-un transport de fructe congelate. Felicitări și întreaga mea apreciere tuturor celor care au contribuit la reușita acestei operațiuni antidrog. Este un exemplu de profesionalism care îmi doresc să fie continuat. Cu siguranță, reprezintă un semnal important pentru a descuraja traficul de droguri în România și tranzitarea țării de astfel de produse”, a transmis Ciolacu în mesajul postat de Guvernul României.

El a precizat însă că „succesul demersurilor noastre pentru combaterea consumului de droguri depinde decisiv de eficiența măsurilor de prevenție” și a dat asigurări că autoritățile vor avea „permanent un sprijin din partea Guvernului în promovarea acțiunilor și politicilor antidrog și de prevenție”.

Autoritățile au prins o cantitate record de cocaină în Portul Constanța, ca rezultat al operațiunii „EXOTIC”, care a implicat un container venit din Ecuador, care conținea între 15 și 16 tone de pulpă de fructe congelate, dar în interior era ascunsă cocaină, au transmis marți, 24 septembrie, Poliția Română și DIICOT.

Prezidențialele din noiembrie, la un pas să bată recordul de candidați. În 1996, au fost 16 persoane înscrise în cursa electorală ANALIZĂ
Recomandări
Prezidențialele din noiembrie, la un pas să bată recordul de candidați. În 1996, au fost 16 persoane înscrise în cursa electorală ANALIZĂ

Surse judiciare au declarat pentru Libertatea că deocamdată nu se știe precis cantitatea de droguri, dar estimările arată că este vorba despre aproximativ 3 tone de cocaină ascunse în cele aproape 16 tone de pulpă de fructe congelate.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Sinistrații din Galați, afectați de inundații, au primit donații de la unii români: șosete uzate și lenjerie intimă purtată
Știrileprotv.ro
Sinistrații din Galați, afectați de inundații, au primit donații de la unii români: șosete uzate și lenjerie intimă purtată
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac
Libertateapentrufemei.ro
Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac
Animalul care explodează pentru a-și proteja cuibul în fața unui pericol. Are un mecanism de apărare unic
FANATIK.RO
Animalul care explodează pentru a-și proteja cuibul în fața unui pericol. Are un mecanism de apărare unic
Nunta anului în sportul românesc. Imagini minunate de la ceremonia tradițională din Bucovina
GSP.RO
Nunta anului în sportul românesc. Imagini minunate de la ceremonia tradițională din Bucovina
Cele 6 zodii care vor avea un octombrie perfect. Se anunță bani, dragoste și lucruri bune în viața lor
FANATIK.RO
Cele 6 zodii care vor avea un octombrie perfect. Se anunță bani, dragoste și lucruri bune în viața lor
Cum arată rochia de 160 lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
"Nimeni nu mă crede!". Patronul milionar care circulă doar cu metroul în Bucureşti: "Gigi Becali a aflat din presă. Trebuie să fii arogant să mergi singur în maşină" | VIDEO
Orangesport.ro
"Nimeni nu mă crede!". Patronul milionar care circulă doar cu metroul în Bucureşti: "Gigi Becali a aflat din presă. Trebuie să fii arogant să mergi singur în maşină" | VIDEO
Patru români au păcălit un supermarket cu bonurile RetuRO şi au furat 300.000 de lei. Au încercat apoi şi în Germania
Observatornews.ro
Patru români au păcălit un supermarket cu bonurile RetuRO şi au furat 300.000 de lei. Au încercat apoi şi în Germania
Horoscop 25 septembrie 2024. Taurii ar fi bine să nu se lase influențați de temerile pe care le-au tot strâns și cărora nu le-au găsit nicio rezolvare
HOROSCOP
Horoscop 25 septembrie 2024. Taurii ar fi bine să nu se lase influențați de temerile pe care le-au tot strâns și cărora nu le-au găsit nicio rezolvare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI