„Românii au întotdeauna dreptate. Sunt ferm convins că până în ziua votului românii vor fi informaţi foarte clar. Este un atac mârşav, la fel cum este atacul lor şi la UE, şi la NATO. Aştept soluţiile pe care le au la UE şi NATO, la OCDE”, a afirmat Marcel Ciolacu, potrivit news.ro.
Și președintele PNL, Nicolae Ciucă, a luat poziție, ziua precedentă. El a spus la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti că „extremismul şi populismul sunt marile pericole la adresa democraţiei.
„Am văzut zilele trecute un eveniment condamnabil la deschiderea anului universitar într-o altă universitate publică. Mă adresez studenţilor: atunci când primesc materiale de propagandă politică în spaţiul universitar, din partea oricărui partid politic, să le rupeţi”, a afirmat Ciucă, cel care este și președintele Senatului.
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a fost cel care l-a acuzat pe George Simion că „a ales să promoveze discursul urii și redeschide calea atacurilor legionaro-fasciste la adresa universităților”, după ce reprezentanții AUR au distribuit pe 2 octombrie, la deschiderea anului universitar, pliante prin care a criticat universitatea și i-a îndemnat pe studenți să se alăture partidului AUR. „Susţinem 100% ce e în acele pliante, e un mesaj asumat”, a transmis liderul AUR.