Sistemul de supraveghere radar a identificat şi urmărit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, traseul unei drone care a intrat în spaţiul aerian naţional şi pe care l-a părăsit spre Ucraina.

După ce MAE a criticat în termeni duri situația, Marcel Ciolacu spune că astfel de atacuri vor mai exista, în condițiile în care există război la granița cu țara noastră.

„Am vorbit azi noapte cu domnul ministru, am vorbit și azi dimineață cu domnul ministru, la cafea, cum era normal. Nu au fost probleme deosebite pe teren, vor continua, pentru că urmează iar exporturi de grâne. Asta este, avem un război la granița cu România”, a explicat Marcel Ciolacu.

„Probabilitate de impact” lângă Periprava

Drona a fost monitorizată şi de două avioane F-16, potrivit anunțului făcut de Ministerul Apărării Naţionale (MApN). De asemenea, există indicii că bucăţi din ea ar fi căzut într-o zonă nelocuită din Periprava, iar forţele MApN fac cercetări.

„Începând cu ora 2.25, două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situaţiei aeriene. În cursul acestor evenimente, a fost identificat şi urmărit de către sistemul de supraveghere radar traseul unei drone care a evoluat în spaţiul aerian naţional şi care a părăsit teritoriul naţional spre Ucraina. Situaţia evoluţiei acestei drone a fost monitorizată şi de cele două aeronave F-16, care au revenit în bază în jurul orei 4.08. Din datele disponibile la acest moment, a fost indicată probabilitatea existenţei unei zone de impact pe teritoriul naţional, într-o arie nelocuită, în proximitatea localităţii Periprava. Forţele Ministerului Apărării Naţionale execută, începând din această dimineaţă, cu mijloace aeriene şi cu echipe la sol, cercetări în zonă”, au transmis reprezentanţii MApN.

Urmărește-ne pe Google News