Potrivit lui Ciolacu, votul în Parlament va fi dat peste două săptămâni, deși inițial era programat pentru 21 februarie.

„Nu există niciun blocaj la AEP. Domnul Toni Greblă a fost judecător la CCR. Putem să îi aducem multe. Cu toţii avem un trecut. O să fie vot pe AEP. Cred că nu va fi mâine, va fi peste două săptămâni. Repet, preşedintele AEP nu îl discutăm politic şi nu îl împărţim politic între PSD şi PNL”, a spus Marcel Ciolacu la Parlament, luni, 20 februarie, potrivit news.ro.

El a precizat că a existat o procedură în Parlament pentru șefia AEP și că s-au depus dosare. „Unele au fost acceptate. Sunt ferm convins că experienţa domnului Greblă o să asigure independenţa la AEP”, a punctat Ciolacu.

Întrebat de jurnaliști cum i se pare faptul că fostul şef al Agenției Naționale de Integritate, Constantin Mitulețu Buică, este acum secretarul general al aceleiaşi instituţii, liderul social-democraţilor a răspuns: „Nu îmi cereţi să încalc legea sau să fac un abuz în serviciu din dorinţa dacă este normal sau anormal. Domnul Constatin Mituleţu-Buică a câştigat un concurs de secretar general. Nu am în atribuţiile mele la Cameră nici să îl schimb pe domnul Mituleţu, nici să schimb organizarea AEP. Dânsul, înainte să fie preşedinte al AEP, a fost secretar general”.

Ciolacu a recunoscut că el i-a cerut lui Mitulețu Buică să demisioneze de la șefia AEP, după acuzațiile Agenției Naționale de Integritate, informație publicată de Libertatea.

„Din punctul meu de vedere, i-am cerut domnului Mituleţu, dacă aduce atingeri instituţiei AEP, eu i-am solicitat domnului Mituleţu ca dânsul să îşi înainteze demisia. Cred că a fost supercorect”, a completat Ciolacu.

Candidaţii propuşi pentru şefia AEP au fost audiaţi luni, 20 februarie, în comisiile parlamentare reunite juridice din cele două Camere ale Parlamentului. Toni Greblă, actualul prefect al Capitalei, este susţinut de PSD pentru șefia Autorității Electorale Permanente, în urma demisiei lui Constantin Mitulețu Buică, după ce ANI a sesizat Parchetul în cazul său, acuzându-l de folosire a funcţiei pentru favorizarea cumnatei sale.

Urmărește-ne pe Google News