„Haideţi să vedem consecinţele şi atunci cred că aşa găsim mai bine explicaţii. În primul rând, Europa a considerat că Autostrada Moldovei nu duce nicăieri, pentru că de asta n-a făcut nici Ceauşescu străpungerile cu Carpaţii, fiindcă la acel moment nu ducea nicăieri. Duceau spre Rusia, spre Ucraina, spre Belarus. În acest moment, România, ca şi consecinţă a războiului din Ucraina, dintr-o ţară periferică, a devenit o ţară centrală. Normal că primul obiectiv este să legi Moldova de Europa, de porturile din Brăila, Galaţi, Constanţa. Şi atunci am mers la Comisie şi am explicat foarte clar. Avem şi Republica Moldova, nu poţi să conectezi Ucraina, Republica Moldova şi trasa Via-carpatica Polonia decât prin Moldova”, a susținut Marcel Ciolacu, la Antena 3.

În context, premierul a afirmat că cea mai mare restanţă a clasei politice este în infrastructură.
„Eu am avut solicitări de aproape 14 miliarde pe tot ce înseamnă infrastructură şi ni s-au aprobat 7 miliarde. Nu s-a mai scos niciun proiect, pentru că este nevoie de toate proiectele în România. E cea mai mare restanţă a clasei politice ce înseamnă infrastructură, de departe. Şi atunci am ajuns la cofinanţări. De exemplu, pe Autostrada Moldovei avem cofinanţare de aproape 60% din bugetul de stat. Dar nici eu n-am vrut să negociez să scot vreun obiectiv dintr-un principiu foarte clar, faptul că suntem obligaţi în sfârşit să terminăm până în 2026”, a declarat Ciolacu.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Liderul PSD a mai vorbit și de stilul de „lălăială” al românilor, despre care spune că există și în administraţie, fie că e vorba de cea centrală sau cea locală.

„Avem un stil al nostru specific de lălăială. Mai ales în administraţie, indiferent dacă vorbeşti de administraţie centrală sau locală. Şi atunci este un push suplimentar, că aceste lucrări trebuiesc urmărite şi finalizate până în 2026. De asta e şi ritmul atât de mare”, a încheiat Marcel Ciolacu.

Autostrada Moldovei, A7, prima autostradă din România pe care se lucrează integral

Autostrada Moldovei A7 este prima autostradă a României pe care se lucrează integral, pe toți cei 319 km, 13 loturi din 13, iar la finalul execuției, va lega Moldova de Muntenia.

Cele 13 loturi ai Autostrăzii Moldovei A7 aflate în execuție sunt, potrivit CNAIR:

Tronsonul Ploiești – Buzău:

Lot 1: Dumbrava (jud. Prahova) – Mizil (jud. Prahova) cu o lungime de 21 km;

Lot 2: Mizil (jud. Prahova) – Pietroasele (jud. Buzău) cu o lungime de 28,35 km;

Lot 3: Pietroasele (jud. Buzău) – Municipiul Buzău (jud. Buzău) cu o lungime de 13,9 km;

Tronsonul Buzău – Focșani:

Lot 1: Buzău (jud. Buzău) – Vadu Pașii (jud. Buzău) cu o lungime de 4,6 km;

Lot 2: Vadu Pașii (jud. Buzău) – Râmnicu Sărat (jud. Buzău) cu o lungime de 30,8 km;

Lot 3: Râmnicu Sărat (jud. Buzău) – Mândrești Munteni (jud. Vrancea) cu o lungime de 36,1 km;

Lot 4: Mândrești Munteni (jud. Vrancea) – Focșani Nord (jud. Vrancea) cu o lungime de 10,94 km;

Tronsonul Focșani – Bacău:

Lot 1: Focșani (jud. Vrancea) – Domnești Târg (jud. Vrancea) cu o lungime de 35,60 km;

Lot 2: Domnești Târg (jud. Vrancea) – Răcăciuni (jud. Vrancea) cu o lungime de 38,78 km;

Lot 3: Răcăciuni (jud. Vrancea) – Bacău (jud. Bacău) cu o lungime de 21,52 km;

Tronsonul Bacău – Pașcani:

Lot 1: Săucești (jud. Bacău) – Trifești (jud. Neamț) cu o lungime de 30,3 km;

Lot 2: Trifești (jud. Neamț) – Gherăești (jud. Neamț) cu o lungime de 18,99 km;

Lot 3: Mircești (jud. Iași) – Pașcani (jud. Iași) cu o lungime de 28,09 km;

 
 

Urmărește-ne pe Google News