După ce a participat la Summitul Autorităţilor Publice Municipale din România, Marcel Ciolacu a fost întrebat de un jurnalist de la Euronews România ce se întâmplă cu pensiile militare. „Se votează legea în Parlament”, a răspuns premierul și președintele PSD.
Jurnalistul i-a spus apoi că Guvernul a avizat negativ proiectul de lege, iar Marcel Ciolacu s-a enervat. „Vă rog frumos, nu mai minţiţi! Măcar de faţă cu mine nu minţiţi! Vă rog eu frumos! Dacă aveţi o problemă cu mine, vă rog frumos să îmi spuneţi! Dar nu mințiți de față cu mine”, a replicat premierul.
Video: Declarațiile lui Marcel Ciolacu
Jurnalistul a continuat, spunând că „a venit un punct de vedere negativ” de la Guvern pentru proiectul cu pensiile militare, iar Marcel Ciolacu i-a cerut din nou să nu mai mintă.
„Nu este aşa ceva! Guvernul a spus că este decizia Parlamentului! Eu nu v-am spus, nu scrie undeva în decizia luată în Guvern că există aviz negativ! Am anunţat deja că se votează acest proiect. Am anunţat public și nu o dată, de mai multe ori. Dar vă rog eu! După ce plec, puteţi minţi ce vreţi, dar nu cu mine de faţă! Mulțumesc”, a spus Ciolacu, apoi a plecat.
Vinerea trecută, pe 25 octombrie, premierul PSD Marcel Ciolacu a declarat că proiectul care elimină inechitățile pensiilor militare va fi adoptat rapid de Parlament: săptămâna aceasta de Camera Deputaților, „iar în două săptămâni va trece și de Senat”.
HOPAHPO • 30.10.2024, 14:41
Indiferent daca ziaristul a mintit s au nu , tu ca ministru nu poti sa vorbesti asa . Ai nevoie de prestanta , stapanire si mai multa judecata . Nu poti sa incepi sa dai raspunsuri jignind , la niste intrebari puse de ziaristi . Asta ar fi trebuit sa te invete acele persoane pe care statul le plateste ca sa ti inculce cultura generala care iti lipseste cu desavarsire si comportarea fata de vei care vorbesc cu tine , chiar daca mint sau nu .
vasile_69 • 29.10.2024, 07:19
Ciolaculeeeee nicaieri in lume rezervistii militari nu sunt sfidati si marginalizati asa cum sunt in Romanica colonica ! Rezervistii si au facut datoria fata de tara, au suportat privatiuni militare pe salarii de Cora sau Profi si pana la 67 de ani sunt la cheremul vostru , al patrihotilor , de 8 ani de zile pensiile militare nu au mai crescut...S a va fie rusine ! Normal ca jurnalistul acela a pus o intrebare cu talc, la cat ne ati mintit si furat ani de zile !!!
K476 • 28.10.2024, 21:26
De cotizatiile celor care au murit inainte de pensionare, sau imediat dupa, nu se intereseaza nimeni. Oamenii au fost fortati sa se descurce mai cu nimic, platind sume importante, consumandu-si sanatatea si tineretea, iar de banii lor, de cotizatoa lor nu s-au bucurat nici ei, nici familia si nu este corect.