„Vreau să fiu foarte clar. Nu am nicio milă pentru ticăloşii care au creat aceste azile ale groazei. Iar faptul că aşa ceva a fost posibil ne arată un singur lucru. Avem de-a face cu o problemă de fond, o problemă de sistem. Un sistem corupt şi inert. Am văzut infractori, sunt peste tot în lume. De asemenea ticăloşi, asemenea cruzime, oameni dezumanizaţi total cred că nimeni nu era pregătit pentru aşa ceva. La fel, să vedem funcţionari publici complici care s-au vândut acestor ticăloşi”, a spus Ciolacu duminică, 9 iulie, într-o declarație de presă la Palatul Victoria.

Apel la implicare socială către Biserica Ortodoxă și ONG-uri

Premierul a precizat apoi că Guvernul are trei priorități. „În primul rând, toate centrele pentru copii, persoane vârstnice și persoane cu dizabilități, de stat sau private, trebuie verificate şi reanalizate toate autorizaţiile. Termenul va fi foarte scurt, o săptămână, sub coordonarea prefecţilor. În al doilea rând, solicit autorităţilor de drept toleranţă zero faţă de grupurile infracționale care au jefuit aceste persoane total neajutorate. În afară de tratamentul la care au supus aceste persoane, le-au furat şi bunurile, şi casele, și pensiile”, a menționat Ciolacu, adăugând că a stabilit cu ministrul justiţiei, Alina Gorghiu, ca soluţionarea acestor cauze să fie o prioritate.

Via Transilvanica, descrisă de călătorii care au străbătut integral traseul de 1.400 de kilometri: „Vei afla poate că ești mai puternic decât credeai”
Recomandări
Via Transilvanica, descrisă de călătorii care au străbătut integral traseul de 1.400 de kilometri: „Vei afla poate că ești mai puternic decât credeai”

„În al treilea rând, fac un apel la toate cultele din România, în primul rând către Biserica Ortodoxă, dar și către ONG-urile care activează în domeniul social. Avem nevoie de implicarea dumneavoastră pe tot ce ține de latura socială. Asistență, în primul rând, pentru persoanele vulnerabile”, a punctat premierul.

El a mai spus că „sistemul trebuie schimbat” și trebuie regândit, „de la autorizare, monitorizare și control”, iar la începutul noii sesiuni parlamentare se vor face modificări legislative, astfel încât „să nu mai existe portițe pentru nimeni”.

„Cine nu înţelege să îşi facă treaba să plece acasă! Nu mai vreau fugă de responsabilitate, ci vreau un sistem coerent, cu reguli clare în acest domeniu. Vorbim de cele mai vulnerabile persoane, copii, bătrâni şi persoane cu dizabilităţi”, a mai spus șeful Executivului. 

De altfel, premierul Marcel Ciolacu a anunțat din 5 iulie, la o zi după perchezițiile de la căminele de bătrâni din Ilfov, că a dispus să fie verificate toate căminele de bătrâni din țară.

Precizările au venit după discuții de aproape o oră la sediul Guvernului cu ministrul muncii, Marius Budăi, ministrul justiţiei, Alina Gorghiu, ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila, ministrul dezvoltării, Adrian Veştea, și secretarul de stat în MAI, Bogdan Despescu.

Industria auto, noua fabrică de șomeri a Europei. „Mai mulți producători se luptă pentru o plăcintă mai mică”
Recomandări
Industria auto, noua fabrică de șomeri a Europei. „Mai mulți producători se luptă pentru o plăcintă mai mică”

Ce s-a întâmplat în „azilele groazei”

Bătrânii din trei azile din Ilfov au fost găsiți în condiții inumane: bătuți, fără medicamente și obligați să muncească fără să primească hrană. „Oamenii au fost exploatați prin constrângere și violență, prin muncă neremunerată, erau lăsați flămânzi și supuși unor tratamente degradante și inumane”, a spus comisarul-șef de poliție Georgian Drăgan.

Miercuri, 5 iulie, DIICOT a anunțat că 24 de persoane au fost reținute pentru 24 de ore, iar alte două au fost plasate sub control judiciar, în urma perchezițiilor la căminele din Voluntari, unde bătrânii erau ținuți în condiții inumane și abuzați.

În acest context, premierul Marcel Ciolacu a cerut demiterea șefilor ANPIS și AJPIS Ilfov, a șefilor DGASPC-urilor locale și a președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, iar ministrul muncii, Marius Budăi, a dat vina pe DGASPC Ilfov.

Abuzurile au fost dezvăluite în urmă cu cinci luni de o investigație jurnalistică realizată de Buletin de București și Centrul de Investigații Media. Investigația a fost publicată inclusiv în Libertatea

Citește investigația despre abuzurile din centrele de bătrâni:

Profilerul Dorin Dumitran, despre cele 4 femei ucise în Vaslui, după ce au fost luate cu maşina la autostop: „Sunt trei criminali neprinşi, nu unul”
Recomandări
Profilerul Dorin Dumitran, despre cele 4 femei ucise în Vaslui, după ce au fost luate cu maşina la autostop: „Sunt trei criminali neprinşi, nu unul”
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (23)

Andyrapidistul89   •   11.07.2023, 08:50

Ciolacule - e mai usor sa o excluzi din partid, vin alegerile - o ei in bot , te demit si Firea e aleasa Presedinte. Secu te ajuta dupa preluarea PNL -ului( a dracului facatura - pleava securista sa reprezinte DREAPTA).

Mihai771   •   10.07.2023, 12:36

Hienele se ajuta intre ele..***normal ca ataca oamenii neajutorati ,acei oameni nu se pot apara...problema e ca oamenii in putere in loc sa ia masuri impotriva hienelor stau si se uita crezind ca pe ei nu-i afecteaza treaba asta...TREZIREA ADORMITILOR.GREVA GENERALA!!!!!! Numai asta inteleg hienele PSD/PNL cind iesim in strada!!!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Zigg   •   10.07.2023, 11:06

Super tare domnule Ciolacu că anunțați controalele, să nu cumva sa mai fie si altii prinsi in offside ...

Vezi toate comentariile (23)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Știrileprotv.ro
Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Libertateapentrufemei.ro
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Țara unde oamenii trăiesc cel mai mult. Deși viața e frumoasă și liniștită, puțini ar putea să se mute aici
FANATIK.RO
Țara unde oamenii trăiesc cel mai mult. Deși viața e frumoasă și liniștită, puțini ar putea să se mute aici
Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
GSP.RO

Ce să pui în zacuscă pentru ca aceasta să nu mai fie amară și să obții un gust deosebit. Ingredientul secret al bucătarilor de top
FANATIK.RO
Ce să pui în zacuscă pentru ca aceasta să nu mai fie amară și să obții un gust deosebit. Ingredientul secret al bucătarilor de top
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
"A venit viitura şi l-a înecat". Patru oameni au murit în Galaţi, în urma celor mai mari inundaţii din istorie. Ce urmează pentru oamenii deja loviţi de viituri
Observatornews.ro
"A venit viitura şi l-a înecat". Patru oameni au murit în Galaţi, în urma celor mai mari inundaţii din istorie. Ce urmează pentru oamenii deja loviţi de viituri
Horoscop 15 septembrie 2024. Vărsătorii au parte de o zi pe gustul lor pentru că le aduce un sentiment de libertate de care le-a fost dor
HOROSCOP
Horoscop 15 septembrie 2024. Vărsătorii au parte de o zi pe gustul lor pentru că le aduce un sentiment de libertate de care le-a fost dor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI