„Eu mă bucur că a fost eliberat, îmi pare rău de tot prin ceea ce a trebuit să treacă. E o prevedere în statut, automat ești exclus, dacă ești condamnat definitiv. Se poate întoarce în partid, după expirarea restricțiilor impuse de instanță.
Mai mult, Marcel Ciolacu i-a transmis fostului lider PSD că un scandal generat de el acum i-ar folosi doar președintelui Iohannis.
„Eu nu cred că își dorește un scandal fals în PSD, cu acel vârf de lance, domnul Codrin Ștefănescu. Nu cred că Liviu Dragnea e un om prost, nu cred că își dorește să devină un instrument politic al lui Klaus Iohannis”, a continuat președintele PSD.
Marcel Ciolacu a mai declarat că Dragnea nu mai poate fi membru PSD, conform statutului partidului, iar perioada lui de lider a trecut.
„Cred că și Adrian Năstase a avut susținătorii lui, și eu am susținătorii mei. Suntem vremelnici în această poziție de lideri”, a susținut Marcel Ciolacu.
Declarațiile lui Marcel Ciolacu vin după ce Codrin Ștefănescu, fost secretar general PSD și un apropiat al lui Liviu Dragnea, a declarat, joi, pentru G4Media, că Liviu Dragnea intenționează să iasă public pentru a vorbi
„despre PSD-ul acaparat de foști academiști SRI, despre prieteni, despre trădare”.
După ce a fost eliberat condiționat miercuri din închisoare, după 2 ani și 2 luni de stat după gratii, Liviu Dragnea a criticat modul în care arată PSD după plecarea sa. „Praf. Un partid fără personalitate”, a spus Liviu Dragnea, întrebat cum vede acum PSD.