Șeful Guvernului a precizat că cei de la companiile din Ministerul Transporturilor şi Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) şi-au dat demisia şi speră că vor fi demisii şi la Energie.

„Nu riscăm să pierdem niciun euro. Sunt două sume la Ministerul Transporturilor. E cea cu metroul de la Cluj şi încă o sumă pe nu ştiu ce erate, care nu au fost transmise din SEAP, ceva foarte tehnic, pe care le-am trimis din nou în discuţie, la nivel tehnic. Dar amândouă sunt pe împrumut. Cu alte cuvinte, România nu pierde niciun leu, niciun euro din granturi”, a declarat premierul Marcel Ciolacu despre discuţiile cu Comisia Europeană.

Ciolacu a mai precizat că, dacă am fi avut nişte miniştri mai implicaţi şi care ar fi înţeles că nu mai merge cu şmecheria în 2024, acum n-am fi avut această problemă.

Potrivit premierului, este un delay de şase luni ca să închidem procedurile.

„Eu vă spun un singur lucru. Tot ce era la companii, la Transporturi, şi-au dat toţi demisia imediat. Tot ce era la AMEPIP şi-au dat imediat demisia, unde am fi putut pierde bani. Sperăm ca şi la Energie să se întâmple acelaşi lucru. Oricum, declanşez proceduri la toate. Oricum, aducem companie. Oricum am cerut la Comisia Europeană chiar să-mi trimită un expert în selecţia pe 109. Este exclus ca România să piardă vreun euro. Dacă am fi avut nişte miniştri mai implicaţi şi care ar fi înţeles că nu mai merge cu şmecheria în 2024, acum n-am fi avut această problemă”, a adăugat Marcel Ciolacu.

Urmărește-ne pe Google News