„Sunt discuții. Nu cred că se pot… Europarlamentarele, exclus să se comaseze cu ceva, pentru că sunt mult mai devreme. Părerea mea este că alegerile locale nu pot fi comasate, constituțional, cu alegerile generale. Vom avea discuția în interiorul fiecărui partid. Nu se poate, constituțional”, a afirmat liderul social-democrat.

Referitor la afirmațiile președintei interimare a Senatului, liberala Alina Gorghiu, care a spus că „există argumente de natură juridică şi constituţională”, Ciolacu a răspuns: „Să le comaseze dânsa și să facă alegeri, eu nu am nicio problemă. E o decizie pe care avem suficient timp să o luăm. Nu cred că este bine nici pentru democrație, dacă vreți să fiu corect”.

Președintele Camerei Deputaților a mai spus că este „ferm convins” că până la data de 1 iunie se va face rotația guvernamentală şi că va deveni premier, iar președintele Klaus Iohannis, cel care trebuie să îl desemneze șef al Guvernului, știe că „este o decizie politică”. „Eu nu m-am bazat niciodată pe domnul Iohannis, mă bazez pe președintele României”, a mai spus Marcel Ciolacu.

PNL vrea comasarea alegerilor

Liberalii au susținut că varianta comasării este legală. „Este perfect constituţional scenariul ca aceste alegeri să poată fi comasate. Conform Constituţiei, doar alegerile parlamentare au termen fix. Cu privire la restul alegerilor, termenele sunt în legi aflate în vigoare. Analiza pe care colegii din PNL cu pregătire în domeniul juridic au făcut-o este una care înlătură această temere pe care am auzit-o în spaţiul public, şi anume că posibilitatea de a comasa alegerile nu ar fi una reală din pricina aspectelor legate de neconstituţionalitate. Există argumente de natură juridică şi constituţională”, a punctat, pe 11 aprilie, Alina Gorghiu, președinta interimară a Senatului.

Alertă la Banca Națională după alegeri. Investitorii încep să părăsească România, trendul s-ar putea accentua după parlamentarele de duminică
Recomandări
Alertă la Banca Națională după alegeri. Investitorii încep să părăsească România, trendul s-ar putea accentua după parlamentarele de duminică

PNL ține la comasarea alegerilor din trei motive, potrivit informațiilor Libertatea. Primul este contextul războiului din Ucraina, care poate complica anul 2024, al doilea este faptul că patru tipuri de alegeri ar duce la cheltuieli mari, iar al treilea este că, potrivit sondajelor din partidul condus de premierul Nicolae Ciucă, 67% dintre români susțin comasarea.

Pe 13 aprilie, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că PSD și PNL discută comasarea alegerilor şi că aceasta este o variantă constituţională. Şeful statului a precizat însă că există și posibilitatea să fie amânate alegerile locale.

2024 va fi un an important pentru România din punct de vedere politic, pentru că vor avea loc patru tipuri de alegeri: parlamentare, europarlamentare, locale şi prezidenţiale.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Observatornews.ro
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI