„Nimic pentru relansarea economiei, totul pentru păcănele! Aşa arată adevărata viziune liberală despre guvernare: nu contează interesul ţării, ci afacerile lor! N-au fost de acord cu deschiderea spitalelor pentru bolnavi! Sau a bisericilor! N-au fost de acord ca hotelurile să-şi poată redeschide o parte a restaurantelor pentru turiştii cazaţi! Dar au redeschis săli de jocuri şi cazinouri! PNL a sacrificat domenii-cheie din economie ca să susţină industria păcănelelor. Că doar de aceea şi-a luat Orban consilier din zona afacerilor cu pariuri”, a scris liderul PSD, duminică, pe Facebook.

Ciolacu acuză PNL că „joacă ţara la păcănele”.

„Au vrut să vândă rapid cele mai profitabile companii de stat, Hidroelectrica, Romgaz sau CEC, dar PSD a reuşit să blocheze prin lege tunul dorit de Cîţu. Cum să laşi un iresponsabil să dea clienţilor politici – pe tavă! – firme cu un profit cumulat de aproape 1 miliard de dolari în 2018? Nu era doar împotriva interesului economic naţional, ci şi contrar curentului european. Germania a blocat prin lege orice preluare externă, iar Franţa a obţinut acordul Uniunii Europene pentru a naţionaliza la nevoie corporaţii strategice. I-am oprit pe cartoforii Orban şi Cîţu să joace la poker profitul ţării. Oricum PNL s-a îndestulat în pandemie cât pentru zece vieţi! Ajunge!”, a completat preşedintele interimar al PSD.

 
 

Urmărește-ne pe Google News