O decizie în acest sens este așteptată în cadrul ședinței conducerii partidului de luni.
„Eu mă aștept ca astăzi, la reuniunea pe care o vom avea, să existe un vot de sprijin pentru Marcel Ciolacu, pentru a rămâne în fruntea partidului, mă aștept chiar poate la o unanimitate în acest sens”, a spus Negrescu, cel care este și comunicator politic al PSD.
Victor Negrescu: E nevoie de oameni cu experiență, cu expertiză
Eurodeputatul a subliniat importanța continuității leadershipului în contextul negocierilor pentru formarea unei majorități parlamentare sau chiar a unei coaliții de guvernare.
În plus, Victor Negrescu a explicat că menținerea lui Ciolacu în fruntea PSD este considerată oportună datorită experienței și expertizei sale.
„Este în continuare premier în funcție și cred că în perspectiva alegerilor prezidențiale, este oportun pentru noi să purtăm aceste negocieri, pornind de la această poziționare a noastră și de la cei care au expertiză și experiență politică”, a mai spus comunicatorul politic al PSD.
Marcel Ciolacu și-a anunțat demisia de la șefia PSD, după primul tur al alegerilor prezidențiale
Negrescu a menționat că există deja solicitări din partea organizațiilor județene și a liderilor locali pentru ca Ciolacu să rămână în funcție.
Această susținere largă face ca decizia să fie „predictibilă”, conform eurodeputatului PSD.
Pe 25 noiembrie, premierul Marcel Ciolacu și-a anunțat demisia din funcția de președinte al PSD, după cinci ani, în urma rezultatului obținut în primul tur al alegerilor prezidențiale 2024, când a căzut de pe locul 1 pe locul 3.