„PSD își asumă și în această criză să intre la guvernare. Vom vedea în ce direcție duc lucrurile”, a transmis Marcel Ciolacu.

Liderul PSD a subliniat că precedentele două tentative de învestire a unui guvern, Dacian Cioloș și Nicolae Ciucă, au demonstrat că niciun partid nu poate forța să formeze singur guvernul.

„Am constatat că după încă 10 zile de criză, anumiți lideri politici au spus clar că nu poate să treacă prin Parlament un guvern minoritar. Lucru pe care noi îl spunem de la începutul crizei, că indiferent dacă este un guvern USR, PNL, PSD, România nu are nevoie de un guvern minoritar”, a declarat Marcel Ciolacu.

Potrivit informațiilor obținute de Libertatea din ședința PNL de luni seară, liberalii nu exclud negocieri cu PSD pentru formarea unei majorități.

„Nu avem condiții, nu am discutat. Vorbesc cu toată lumea la telefon, nu am nicio reținere indiferent din ce zonă politică vin aceste telefoane”, a spus și Marcel Ciolacu astăzi, 2 noiembrie.

PNL începe marți negocierile pentru formarea unei majorități, după ce Nicolae Ciucă și-a depus în această dimineață mandatul de premier desemnat.

Astfel, președintele Klaus Iohannis va chema din nou partidele politice la negocieri, urmând ca la final să desemneze din nou un premier. Acesta va avea la dispoziție 10 zile să depună în Parlament programul de Guvernare și lista cu miniștri, urmând ca apoi să aibă loc și votul de învestitură.

 
 

Urmărește-ne pe Google News