El a răspuns astfel, atunci când a fost întrebat dacă a discutat cu deputata Laura Vicol, după ce aceasta şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Comisiei juridice de la Cameră, în urma anchetei jurnalistice care a scos la iveală nereguli legate de promisiunile de vânzare ale unor apartamente dezvoltate de firma Nordis Group.

„Nu am avut nicio discuţie. (…) Am înţeles tot, şi direcţionarea pe care o doriţi, nu am nicio problemă. Nu am văzut nicio modificare legislativă care să o avantajeze pe doamna Vicol în vreo afacere. Dacă dumneavoastră îmi aduceţi această dovadă, vă stau la dispoziţie”, a declarat Marcel Ciolacu.

Atunci când a fost întrebat cum vede ancheta derulată în cazul Nordis, șeful Guvernului a spus că este de părere că trebuie intervenit legislativ, ca astfel de lucruri să nu se mai poată întâmpla.

„O să vedeţi astăzi, am luat legislaţia şi din Franţa, am luat şi legislaţia din Germania. În momentul acesta au făcut un grup de lucru la Parlament, a făcut domnul Simonis, şi o să vină dânşii cu o propunere legislativă, ceea ce mi se pare foarte corect. Eu nu sunt judecător, nu sunt procuror, dar, cu adevărat, cele sesizate nu trebuie să se mai întâmple şi cel mai uşor modifici legea. În Franţa, de exemplu, nu ai voie să percepi un avans mai mare de 10% la un bloc, la nişte locuinţe, la spaţii locative pe care nu le-ai construit. Sau se merge pe sistemul de asigurare, mi se pare normal să modificăm legislaţia în acest sens”, a declarat Ciolacu.

În context, liderul PSD a punctat că Laura Vicol nu a fost propusă la o candidatură pentru alegerile parlamentare din decembrie de nicio organizaţie a social-democraţilor.

„Doamna Vicol nu şi-a exprimat, până acum, dorinţa să candideze şi niciun preşedinte de organizaţie nu a venit să o propună pe doamna Vicol pe listă, ca să închidem şi acest subiect”, a precizat Ciolacu.

Urmărește-ne pe Google News