La eveniment au fost prezenți ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, fostul ministru al Familiei, Gabriela Firea, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, dar și Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 28

Marcel Ciolacu a declarat în prima parte a discursului său ca a decis să candideze la Președinție pentru că iubește România.

„Candidez la Președinție pentru că iubesc România și cred în potențialul țării. Și, mai ales, cred că avem o șansă istorică în față. În următorii cinci ani, putem fi a zecea economie a Uniunii Europene și acesta trebuie să fie obiectivul nostru strategic. Dar, pentru asta, nu avem timp de pierdut. Trebuie să începem, de acum, să construim o economie puternică, pentru că economia este temelia oricărui stat sigur și prosper. Fără o economie puternică, nu putem vorbi nici de venituri mai mari, nici de servicii de sănătate și educație de calitate, mai ales, și nici de bani pentru sport.

În plus, doar printr-o economie consolidată putem ajunge la masa deciziilor pe plan extern”, a spus acesta.

Referitor la „Proiectul de țară”, Marcel Ciolacu a precizat că acesta are la bază un set de priorități „cu cinci obiective fundamentale”.

 „Am pregătit acest plan pentru România, un set de priorități naționale cu cinci obiective fundamentale: creșterea veniturilor și a puterii de cumpărare, reindustrializarea țării, finalizarea autostrăzilor, șanse egale la educație și sănătate și, nu în ultimul rând, respect pentru românii din diaspora”, a afirmat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu a vorbit despre „Proiectul de țară”. Sursă video: Vlad Chirea

De asemenea, președintele Partidului Social Democrat a precizat că este gata să fie președintele tuturor românilor.

„În ultimii 20 de ani, România a avut 17 guverne. Dacă ne dorim să construim o Românie puternică pe termen lung, avem nevoie de predictibilitate și stabilitate. Sunt pregătit să îmi asum răspunderea să fiu președintele României, să fiu președintele tuturor românilor”, a spus liderul PSD.

Premierul a menționat că România „are nevoie de echilibru, stabilitate și responsabilitate”.

„Acest plan abordează și teme fundamentale pentru a putea construi un viitor mai sigur al națiunii noastre: protejarea tinerilor de consumul de droguri și stoparea declinului demografic. România are nevoie de echilibru, stabilitate și responsabilitate. De aceea, îmi voi aduce lângă mine pe toți cei care pot contribui la realizarea acestui plan pentru România, indiferent de apartenența politică sau ideologică”.

În plus, prim-ministrul a trecut în revistă și măsurile adoptate până în prezent.

„Am reușit ca prin măsurile adoptate să aducem un echilibru între pensionari și populația activă. Am protejat populația și economia, plafonând prețurile la energie și la alimentele de bază. Am investit miliarde de euro și am creat 500.000 de noi locuri de muncă. Am început să unim regiunile țării prin autostrăzi.

În următorii ani, trebuie să facem o transformare profundă. Să trecem de la o economie bazată pe consum din import la o economie care crește prin investiții în industrie, producție internă și export. Pentru asta, propun un plan de investiții publice de 155 de miliarde de euro în următorii cinci ani: investiții în infrastructură, educație, sănătate, tehnologie, agricultură și industrii competitive”, a mai adăugat Ciolacu.

Urmărește-ne pe Google News