Victor Ponta a declarat că au discutat despre performanța lui David Popovici la Jocurile Olimpice de la Paris, unde a devenit campion olimpic la înot și a susținut că nu a fost o întâlnire politică în care să se discute subiectul alegerilor prezidențiale din toamnă. 

„Nici dacă mă tăiați și îmi puneți sare pe tăieturi n-o să povestesc de la o întâlnire privată. A fost ziua de naștere a unui bun prieten. Nu știu cum a invitat sărbătoritul oamenii, dar în niciun caz nu a fost o întâlnire politică. Eu cred că am stat mai mult de două ore”, a spus Victor Ponta la Antena 3.

„Mi se pare absolut normal ca oamenii să meargă la zile de naștere. Nici dacă mă torturați, mă ardeți, n-o să povestesc de întâlniri private, pentru că este de prost gust”, a adăugat el.

Contactat de Libertatea, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a oferit prima reacție: „Am fost invitat la ziua lui Marius Tucă. Nu am avut nicio discuție politică cu Ciolacu sau cu altcineva prezent la aniversare”.

Foto: Antena 3Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4
Medicul Tironică Onu, condamnat să plătească sute de mii de euro unei paciente pe care a nenorocit-o pe viață. Este judecat și pentru că a cerut să fie aruncat la gunoi un bebeluș viu, născut prematur
Recomandări

Întâlnirea, la câteva zile după ce au avut loc contre între Geoană și Ciolacu

Președintele PSD a spus miercuri, 24 iulie, că şi-ar dori ca Mircea Geoană să facă un bilanţ al activităţii depuse la NATO în folosul României. „Totuşi, eşti român. De ce te-ai dus acolo, ce-ai făcut, cu ce ai ajutat România?”, a declarat Ciolacu.

După o zi, Mircea Geoană i-a transmis șefului Guvernului că el conduce alianţa de 32 de ţări și că „îmi fac treaba bine, şi pentru România am făcut şi fac lucruri şi voi face lucruri în continuare”, prin urmare „nu este treaba domnului Ciolacu ce am făcut eu la NATO”, ci „să spună ce face ca prim-ministru al României, acolo sunt întrebări foarte mari”.

Vineri, 26 iulie, premierul Marcel Ciolacu a continuat dialogul de la distanță, după ce a mers împreună cu ministrul agriculturii, Florin Barbu, la sistemul de irigaţii SPA Nămoloasa.

„În primul rând nu trebuie să dau o replică, ce fac eu pentru români v-am spus mai devreme şi eu, şi domnul ministru (n.red. al agriculturii) şi cred că am multe defecte, dar comunicarea cu dumneavoastră, nu ştiu dacă e de bine sau de rău, dar a devenit o plăcere să vă răspund la toate întrebările, indiferent cât de incomode sunt”, a spus Ciolacu.

SONDAJ. Mircea Geoană, lider cu 21%, Marcel Ciolacu pe locul al doilea, cu 17,2%. Elena Lasconi, scor dublu față de Nicolae Ciucă
Recomandări
SONDAJ. Mircea Geoană, lider cu 21%, Marcel Ciolacu pe locul al doilea, cu 17,2%. Elena Lasconi, scor dublu față de Nicolae Ciucă

Și a continuat: „Eu vă întreb ceva, dacă nu vă supăraţi. Sunt prim-ministrul României. România este stat membru NATO. Să îmi spună un angajat al NATO, fie el şi secretar general adjunct, că nu trebuie să răspundă unui stat membru NATO, mi se pare deja de noaptea minţii”.

Schimbul de replici de la distanță a venit în contextul în care Mircea Geoană este așteptat să își anunțe decizia privind candidatura la președinție, iar Marcel Ciolacu încă nu a spus dacă va candida sau nu. Cel mai probabil, ambii vor face anunțul la finalul lunii august. Pe 24 august, PSD are programat Congresul pentru alegerea noii conduceri și a candidatului la alegerile prezidențiale.

Ciucă și-a anunțat candidatura la președinție

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat pe 16 iulie că şi-a asumat în faţa colegilor din partid că va candida încă din noiembrie 2023, când la Sinaia a avut loc o ședință a conducerii Partidului Național Liberal.

În privința lui Mircea Geoană, Libertatea a scris încă de acum doi ani, citând surse din anturajul fostului lider PSD, că acesta se gândește să candideze la Președinția României ca independent.

Geoană nu a anunțat deocamdată nimic oficial, dar a spus recent că este „tot mai aproape de o decizie” și că după summitul de la Washington, care a fost în perioada 9-11 iulie, își va spune planurile profesionale, însă deocamdată nu a făcut acest lucru. Tot Geoană a spus că nu poate face anunțul cât timp este la NATO și că acum se pregătește pentru discuții cu viitorul secretar general Mark Rutte, care vor avea loc în august, pentru că el și Stoltenberg vor să se asigure că tranziția la viitoarea conducere a Alianței se va face așa cum trebuie.

MAE, după ce Zaharova a acuzat Bucureştiul de distorsionarea istoriei, iar pe Iohannis de afirmaţii calomnioase: Unii învaţă din istorie, alţii încearcă să-şi agreseze sau să-şi invadeze vecinii suverani

Mandatul lui Geoană la NATO expiră în octombrie, dar el a subliniat de mai multe ori că nu este obligatoriu să plece în același timp cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, adică poate să o facă și mai devreme.

Liderii PSD și PNL au decis pe 4 iulie calendarul alegerilor prezidențiale și parlamentare. Primul tur al prezidențialelor va fi pe 24 noiembrie, al doilea tur pe 8 decembrie, iar alegerile parlamentare vor fi pe 1 decembrie.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (16)

golgol   •   31.07.2024, 08:19

Ii doare la basca de voi ,români ! Pe la tv se împung ,pe la spate sunt prieteni ! Cam așa i din 90 până azi între toate partidele politice,ei cu legile lor pt ei ,cu luxul ,voi cu voturile ,taxe și sărăcia ! Nimeni din 90 până azi din cei aleși nu a vrut să schimbe Constituția! Voi care tot votați nu vă puneți întrebarea asta deloc ? Voi nu vedeți că și bat joc de voi? Fara Constitutia schimbata pt popor și fără referendum național cu titlul executoriu introdus în Constituție pt modificare și stopare de legi in România va fi și mai rău! România, trezește te!

    Dymy   •   31.07.2024, 09:37

    Ai dreptate ! Nici macar referendumul chiar daca e facut nu se ia in considerare- cel pentru 300 parlamentari !

golgol   •   31.07.2024, 08:07

Baaa, votanților v am zis de anul trecut In comentarii aici că Ciolacu nu vrea sa candideze la prezidențiale că dacă candidează și pierde îl aruncă ăștia că pe o masea stricată din PSD și va căuta pe unul sa candideze pt PSD la prezidențiale! Și ce am zis de acum un an aici se adeverește ! Daca pierde Geoană ,Ciolacu rămâne boss in PSD ,îl doare la basca ! Oricum psdul câștiga alegerile doar din simplu fapt că există matematica ! Pai PSD e cel mai mare partid cu 1 milion de membri ,la vot ies cam 8 milioane deci PSD are 12% doar din membri! Daca i mai votează macar 2 milioane din cele 7 rămase au inca 28% deci aprox 40% ! Niciun partid nu mai face asa scor ! Deci gândiți votanților ! Toți sunt prieteni între ei,ei își dau legile ,banii ,voi fraierii rămâneți cu taxe și impozite! Constituția e pt ei și de asta acest vot nu contează pt voi ci pt ei care sunt corupți,hoți, incompetenti!România, trezește te!Trebuie scos din Constituție procentul dat către partide politice!

Valmold71   •   31.07.2024, 07:18

Pe la spate isi dau mana si se iubesc cu patima!! Corb la corb nu isi scoate ochii!!!

Vezi toate comentariile (16)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O persoană din Buzău a primit 9.000 lei în plus la pensie, după recalculare, ajungând la un câștig lunar uluitor
Știrileprotv.ro
O persoană din Buzău a primit 9.000 lei în plus la pensie, după recalculare, ajungând la un câștig lunar uluitor
Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol...”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie
Viva.ro
Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol...”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie
Reacția Andreei Esca atunci când s-a trezit cu copiii în Grecia, la ziua ei: „Am plecat să o surprindem pe mama”
Libertateapentrufemei.ro
Reacția Andreei Esca atunci când s-a trezit cu copiii în Grecia, la ziua ei: „Am plecat să o surprindem pe mama”
Cele 4 zodii pe care soarta le pune la încercare în septembrie 2024. Se anunță zile încărcate pentru ele, dar și recompense pe măsură
FANATIK.RO
Cele 4 zodii pe care soarta le pune la încercare în septembrie 2024. Se anunță zile încărcate pentru ele, dar și recompense pe măsură
A murit handbalista Iryna Glibko, răpusă de o boală cruntă. Fusese cea mai bună străină și de două ori golgheter în Liga Florilor
GSP.RO
A murit handbalista Iryna Glibko, răpusă de o boală cruntă. Fusese cea mai bună străină și de două ori golgheter în Liga Florilor
Ce grupă sanguină au femeile care nasc genii. Copiii au și o imunitate foarte puternică
FANATIK.RO
Ce grupă sanguină au femeile care nasc genii. Copiii au și o imunitate foarte puternică
Nu s-a terminat ca la TV! Cristina și Andrei s-au împăcat după Insula Iubirii, dar apoi s-a mai întâmplat ceva. Anunțul făcut în mijlocul nopții
Unica.ro
Nu s-a terminat ca la TV! Cristina și Andrei s-au împăcat după Insula Iubirii, dar apoi s-a mai întâmplat ceva. Anunțul făcut în mijlocul nopții
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Bulgarii au inventat "taxa pe dezinfectare" de la 1 septembrie, prin care vor face milioane de euro de la şoferi
Observatornews.ro
Bulgarii au inventat "taxa pe dezinfectare" de la 1 septembrie, prin care vor face milioane de euro de la şoferi
Horoscop 29 august 2024. Leilor le vine inima la loc și pot respira ușurați, după o perioadă destul de confuză și de dificilă pentru ei
HOROSCOP
Horoscop 29 august 2024. Leilor le vine inima la loc și pot respira ușurați, după o perioadă destul de confuză și de dificilă pentru ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI