Deși organizatorii au fost dispuși să schimbe data dezbaterii, stafful de campanie al lui Marcel Ciolacu a răspuns:

„Indiferent de ce dată veți stabili pentru dezbatere, nu contați pe Marcel Ciolacu”, a precizat jurnalistul Cosmin Prelipceanu, unul dintre moderatorii dezbaterii.

Marcel Ciolacu, prim-ministrul României, se află în centrul unui scandal după ce G4Media a prezentat, luni, un document conform căruia președintele PSD Marcel Ciolacu, ministrul transporturilor Sorin Grindeanu (PSD) și Alfred Simonis (pe atunci deputat PSD) au călătorit de mai multe ori în cursul anului 2022 la Nisa împreună cu familia Vicol – Ciorbă.

Deși aceștia au negat că ar fi zburat vreodată cu jet privat închiriat de Nordis, companie intrată între timp în insolvență, cu toții figurează împreună cu copiii lor în documentul de zbor (gendec) din data de 30 mai 2022 pe ruta Nisa – București.

La acea dată, politicienii PSD împreună cu copiii lor se întorceau de la Marele Premiu de Formula 1 al Principatului Monaco.

Luni seară, de la ora 20.00, are loc singura dezbatere electorală care îi reunește în același studio pe principalii candidați care candidează pentru funcția de președinte al României. Au fost invitați să participe Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Mircea Geoană, Elena Lasconi, George Simion, Kelemen Hunor, Ludovic Orban și Cristian Diaconescu.

Monștrii sunt adevărați: Putin și Trump, chipurile mutilate de „putere”
Recomandări
Monștrii sunt adevărați: Putin și Trump, chipurile mutilate de „putere”

Dezbaterea este moderată de jurnaliștii Liliana Ruse și Cosmin Prelipceanu, iar formatul este realizat în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Demradulescu   •   18.11.2024, 20:16

Mai rămâne să-și pună picioarele în ghips precum Victor Stănculescu să aibă acoperire și în fața alegătorilor și în fața celor care le puneau întrebări incomode,niște hahalere.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
Unica.ro
Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
Ce avere are Nicușor Dan. Încă locuiește cu chirie și nici nu și-a schimbat mașina, dar mulți au rămas surprinși când au văzut această mențiune din declarația lui de avere. Ce s-a aflat
Viva.ro
Ce avere are Nicușor Dan. Încă locuiește cu chirie și nici nu și-a schimbat mașina, dar mulți au rămas surprinși când au văzut această mențiune din declarația lui de avere. Ce s-a aflat
Diana Șucu a spus ce salariu uriaș avea la TVR 2: Soțul meu, când m-a cunoscut, nu m-a luat de pe stradă… Eu, ca vedetă a postului, aveam salariu…”. WOW! Chiar a spus suma
Libertateapentrufemei.ro
Diana Șucu a spus ce salariu uriaș avea la TVR 2: Soțul meu, când m-a cunoscut, nu m-a luat de pe stradă… Eu, ca vedetă a postului, aveam salariu…”. WOW! Chiar a spus suma
Ce spune un fost student despre profesorul Călin Georgescu: „Te hipnotiza fără să spună prea multe”
Adevarul.ro
Ce spune un fost student despre profesorul Călin Georgescu: „Te hipnotiza fără să spună prea multe”
Anca Dumitra, dezvăluiri emoționante despre băiețelul ei, care va împlini în curând 6 luni: „O dragoste pe care n-am mai simțit-o...”
Elle.ro
Anca Dumitra, dezvăluiri emoționante despre băiețelul ei, care va împlini în curând 6 luni: „O dragoste pe care n-am mai simțit-o...”
„Lucrurile nu vor rămâne așa”. Călin Georgescu, mesaj în trei limbi, după ce i s-a interzis să candideze la Președinție
Unica.ro
„Lucrurile nu vor rămâne așa”. Călin Georgescu, mesaj în trei limbi, după ce i s-a interzis să candideze la Președinție
Șoferul băut care și-a băgat în pământ prietenul a fost reținut. Ar fi făcut liniuţe înainte să rupă mașina în stâlp, pe un bulevard din Constanța
Observatornews.ro
Șoferul băut care și-a băgat în pământ prietenul a fost reținut. Ar fi făcut liniuţe înainte să rupă mașina în stâlp, pe un bulevard din Constanța
Horoscop 12 martie 2025. Săgetătorii au șansa de a trece peste anumite obstacole interioare care le îngreunau viața de familie
HOROSCOP
Horoscop 12 martie 2025. Săgetătorii au șansa de a trece peste anumite obstacole interioare care le îngreunau viața de familie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI