„Va fi o discuție. Sunt prevăzute anumite modificări în acordul făcut, dar vor fi discuții aplicate și vom avea o decizie cât se poate de echilibrată. Ar trebui schimbat Ministerul Transporturilor cu Ministerul Fondurilor Europene. Din punctul meu de vedere, ambele ministere au ieșit dintr-o anchilozare. Cel puțin la Fonduri Europene ne-a ajutat Dumnezeu, în adevăratul sens al cuvântului. La Transporturi nu era atât de anchilozat”, a spus Marcel Ciolacu.

Liderul social-democrat a precizat că, din punctul lui de vedere, lucrurile funcționează bine în acest moment, motiv pentru care nu ar trebui să se facă rocada între PSD și PNL la cele două ministere, așa cum prevede acordul politic.

„Depinde de decizie, fiindcă ar trebui să fie o rotație între cele două ministere. Dorim să stricăm ceva ce funcționează numai dintr-un orgoliu politic sau continuăm să consolidăm ceva ce funcționează?”, a adăugat Ciolacu.

Ce prevede protocolul coaliției

Acordul politic care stă la baza coaliției de guvernare, semnat de liderii PNL, PSD, UDMR și minorități în noiembrie 2021, atunci când Florin Cîțu era președintele PNL, prevede că Nicolae Ciucă va fi șeful Guvernului până pe 25 mai 2023, iar la rotație se vor schimba atât premierul, cât și miniștrii transporturilor, proiectelor europene, finanțelor și justiției.

„La schimbarea premierului, conform rotației politice convenite, se vor înlocui și următorii reprezentanți în guvern: vicepremierul din partea PSD va fi înlocuit de vicepremierul din partea PNL; ministrul transporturilor din partea PSD va fi înlocuit cu nominalizarea pentru acest portofoliu din partea PNL, iar PSD va prelua Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene; ministrul finanțelor publice din partea PSD va fi înlocuit de titularul pentru acest portofoliu din partea PNL, iar PSD va prelua conducerea Ministerului Justiției; coordonatorul Secretariatului General al Guvernului din partea PSD va fi înlocuit de reprezentantul PNL, iar PSD va prelua coordonarea Cancelariei Prim-ministrului”, se arată în documentul semnat pe 25 noiembrie 2021 de Florin Cîțu (PNL), Marcel Ciolacu (PSD), Kelemen Hunor (UDMR) și liderul minorităților naționale, Varujan Pambuccian.

Acordul politic este valabil pe durata mandatului parlamentar 2021-2024.

 
 

Urmărește-ne pe Google News