Marcel Lepa, individul care duminică a ucis un polițist în timpul unei misiuni, a fost prins marți dimineață, la două zile după crimă. Potrivit purtătorului de cuvânt al IGPR, polițiștii care l-au prins au găsit asupra lui și arma cu care l-a ucis pe Cristian Amariei.
UPDATE. Marcel Lepa, criminalul poliţistului din Timiş, a fost operat la Timișoara, medicii reușind să extragă două gloanțe din corpul său. Acesta va mai rămâne internat două-trei zile, aflându-se singur în salon, sub pază strictă
Marcel Lepa a fost prins în localitatea Remetea, județul Timiș, în locuința unde luni trupele speciale au descins și au găsit urme de sânge. Potrivit sursei citate, Lepa a fost capturat fără ca polițiștii să tragă vreun foc de armă. Criminalul era rănit, cel mai probabil în urma schimbului de focuri de duminică. Asupra lui, oamenii legii au găsit pistolul cu care l-a ucis pe polițistul Cristian Amariei și niște cartușe. Totodată, în mașina parcată în fața casei, au mai fost găsite alte două pistoale, unul cu gaz, iar celălalt cu bile, ambele neletale.
„În urma activităților informativ operative desfășurate de polițiști, bărbatul care l-a ucis pe polițistul din județul Timis a fost depistat, în această dimineață, pe raza localității Remetea Mare, din județul Timiș. Acesta prezintă plăgi prin împușcare, care datează cel mai probabil de duminică, motiv pentru care s-a solicitat intervenția ambulanței. La momentul localizării și prinderii acestuia, polițiștii nu au făcut uz de armamentul din dotare. În cauză este întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, în cadrul căruia procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș efectuează cercetări”, a transmis IPJ Timiș.
Reamintim că duminică, Marcel Lepa l-a împușcat mortal pe polițistul Cristian Amariei și a rănit un coleg al său, în timpul unei operațiuni a IPJ Timiș de prindere a individului care era dat în urmărire generală pentru tâlhărie.
Criminalul a fugit, iar de duminică și până marți dimineață, sute de polițiști și luptători SIAS l-au căutat.