“Am aflat cu îngrijorare despre faptul că tânăra care a denunțat un vlogger pentru anumite infracțiuni primește constant amenințări de la susținătorii acestuia. Mă îngrijorează foarte mult situația creată și modul în care a degenerat”, a scris demnitarul.
“Am luat legătura și i-am transmis că veghem la siguranța sa”
De aceea, am luat legătura cu această tânără și i-am oferit întreg suportul. I-am transmis că îi suntem alături și că veghem la siguranța și integritatea sa.
Marcel Vela:
“Tinerii trebuie să înțeleagă că emoțiile pe care le au pot fi exprimate în orice alt mod, dar nu prin violență, agresiuni verbale și amenințări. Ce mă intrigă este conținutul violent pe care acest tânăr îl promova în rândul urmăritorilor săi. Acești copii trimit, probabil fără știrea părinților, mesaje agresive, care îi compromit, dar care se află deja în atenția poliției”, a continuat ministrul.
Care sunt valorile după care construim societatea în care trăim? Ce ne învățăm copiii?
Marcel Vela:
“Nu putem închide ochii în fața unor abateri de acest tip”
“Vreau să cred, lucrând cu o echipă din care fac parte și femei, că nu putem închide ochii în fața unor abateri de acest tip. Îmi doresc să le vorbim tinerilor despre femeile minunate care au influențat și schimbat lumea, care influențează zilnic comunități, care fac bine, muncesc enorm și se străduiesc să contribuie la dezvoltarea unei societăți sănătoase. Vreau să le vorbim despre faptul că doamna sau domnișoara care se află lângă noi este mama, sora, iubita, soția sau o persoană apropiată sufletului cuiva”, a mai scris Marcel Vela.
Nu putem transforma respectul în barbarie! Vă rog să ne întoarcem cu toții privirea atent către societate, pentru că și noi suntem responsabili de tineri și de viitor.
Marcel Vela:
“Colo”, plasat sub control judiciar
Alexandru Bălan, supranumit “Colo”, a fost eliberat miercuri, 10 iunie, și a fost plasat sub control judiciar, după ce fusese reținut marți de polițiștii de la Secția 9 din București. El este cercetat pentru instigare la acte de violență, inclusiv agresiuni sexuale.
Pe timpul perioadei în care se află sub control judiciar, vloggerul nu are voie să publice conținut pe nici o rețea socială.
Înregistrări în care instigă la viol și agresiuni sexuale
Ancheta în cazul său a fost deschisă după ce au apărut mai multe înregistrări în care acesta instigă la viol și agresiuni sexuale. “Aia merita violată. Adică la modul cu picioare în gură”, a spus vloggerul într-un live făcut în 2017. În același video, el a a povestit că a făcut sex cu o minoră. “De la 22 de ani, nu am mai f***t tipe de 15 ani”.
După ce a izbucnit scandalul, la sfârșitul lui mai, Bălan a postat un video în care și-a cerut scuze și a afirmat că live-ul în care povestea cum ar viola minore a fost o “glumă extraordinar de proastă”.
Libertatea a dezvăluit că mai multe companii, printre care unele multinaționale precum Nestle și Red Bull, au promovat produsele lor pe platformele lui Bălan, în aceeași perioadă în care el promova limbajul urii și incitarea la violență.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro