„Am și trei mesaje pentru cei care se adună în grupuri mari, ignorând orice măsură de protecție. Fac acest lucru în numele tuturor celor care am îndurat și respectat reguli timp de două luni, dorind oprirea și diminuarea pandemiei, luptând pentru protejarea sănătății celor dragi. Stimate doamne, Stimați domni, Virusul încă nu a fost învins!”, a anunţat Marcel Vela pe Facebook.
În această seară, la ora 20:00, am ajuns la 16.797 de persoane infectate, cu 268 ÎN PLUS față de ziua de ieri. Din păcate, în ultimele 24 de ore, au decedat ÎNCĂ 24 de persoane, ajungând astfel la 1094 de tragedii suferite de compatrioții noștri din toate județele țării.
Marcel Vela:
Recomandările ministrului Vela
- Nu aruncati pe geam efortul dumneavoastră și al tuturor cetățenilor responsabili, riscând o explozie de cazuri sau, mai rău, carantinarea unor zone în care locuiesc oameni nevinovați, din cauza greșelilor din următoarele zile.
- În cazul în care, din păcate, cineva din aceste grupuri este sau devine pozitiv în următoarea săptămână, conform anchetei epidemiologice, toți cei care ați intrat în contact cu el veți ramâne izolați la domiciliu încă 14 zile, în loc să vă bucurați cu adevărat de măsurile de relaxare din această perioadă.
- Folosiți-vă energia doar pentru a face lucruri frumoase și a vă proteja sănătatea dumneavoastră, dar și pe a celor din jur.
Marcel Vela a amintit că nu trebuie să uităm să purtăm masca in spațiile închise. „Nu uităm să ne spălăm des pe mâini, avem grijă ce suprafețe atingem și nu ducem mâna la față (nas, ochi sau gură) dacă nu avem mâinile igienizate.
Ca voi toți, îmi doresc să înregistrăm peste două săptămani rezultate și mai bune pentru a putea fi optimiști și a creiona următoarea variantă de relaxare a măsurilor anti-Covid”, a mai spus Vela.