Senatorul Marco Rubio (53 de ani), primul latino-american care ar putea prelua postul de secretar de stat, va fi „un apărător înfocat al naţiunii noastre, un prieten adevărat al aliaţilor noştri şi un războinic neînfricat care nu va da înapoi niciodată în faţa adversarilor noştri”, a transmis Donald Trump într-un comunicat emis după întrevederea pe care a avut-o miercuri, la Casa Albă, cu președintele în exercițiu Joe Biden.

Cu această nominalizare, Trump propulsează spre fruntea diplomaţiei americane un critic care a devenit unul dintre cei mai aprigi apărători ai săi. Rubio, un senator conservator, este celebru pentru poziţiile sale dure privind China, Cuba şi Iranul şi a fost unul dintre contracandidații lui Trump în alegerile primare ale Partidului Republican.

„Conducerea Departamentului de Stat al SUA este o responsabilitate extraordinară și sunt onorat de încrederea pe care mi-a acordat-o președintele Trump. În calitate de secretar de stat, voi lucra în fiecare zi pentru a-i îndeplini agenda de politică externă. Sub conducerea președintelui Trump, vom oferi pacea prin putere și vom pune întotdeauna interesele americanilor și ale Americii mai presus de orice”, a reacționat Rubio într-un mesaj publicat pe X.

Marco Rubio este vicepreşedinte al Comisiei senatoriale pentru informaţii şi membru al Comisiei pentru relaţii externe. El a militat de-a lungul timpului pentru adoptarea unei linii mai dure împotriva Chinei şi a criticat adesea aplicaţia de social media TikTok, considerând-o o sursă de acces la informații pentru regimul de la Beijing.

Născut la Miami într-o familie de emigranți cubanezi, Marco Rubio este un contestatar al regimului din țara de origine a părinților săi și un anticomunist profund.

Este un susținător declarat atât al Taiwanului în fața Chinei, cât și al Israelului în lupta sa cu mișcările islamiste regionale și regimul de la Teheran.

În ceea ce privește războiul din Ucraina, Marco Rubio pare să se apropie de punctele de vedere ale lui Donald Trump. El a spus recent că Ucraina se află într-un „impas”, iar SUA trebuie să dea dovadă de „pragmatism” în loc să cheltuiască miliarde de dolari pe arme.

„Nu-mi place ce a făcut Vladimir Putin și suntem interesați de ceea ce se întâmplă acolo”, a declarat el. Dar „cred că viitorul secolului XXI va fi definit de ceea ce se întâmplă în Indo-Pacific”, a apreciat senatorul de Florida, citat de France24.

 
 

Urmărește-ne pe Google News