Complotul terorist dejucat luni în apropierea unei baze militare britanice care este folosită de Statele Unite poartă „semnele distinctive ale unui actor străin”, afirmă secretarul de stat american Marco Rubio, potrivit agenției de presă Anadolu.
Într-o intervenție la postul de televiziune Fox News, Rubio a vorbit despre „o situație foarte gravă” în apropierea bazei Fairford și a sugerat posibilitatea ca în zilele următoare să fie dezvăluite informații suplimentare despre implicarea unui actor străin.
„Sunt anumite lucruri pe care nu le pot spune în direct din mai multe motive. Este suficient să spun că ceea ce s-a întâmplat, ceea ce aproape că s-a întâmplat, ceea ce s-ar fi putut întâmpla în Marea Britanie în acest weekend este o situație foarte gravă. Este clar că este implicat un actor străin”, a declarat el.
Această declarație vine după ce poliția britanică a reținut duminică cinci bărbați în apropierea bazei aeriene de la Fairford, Gloucestershire, în sud-vestul Angliei.
Suspecții, cu toți cetățeni britanici cu domiciliile în Londra și cu vârste de aproximativ 20 de ani, au fost reținuți după ce un fermier local a alertat autoritățile.
Poliția britanică a transmis luni că investighează posibilitatea implicării unui stat străin. Între timp, cei cinci suspecți au fost eliberați pe cauțiune în așteptarea unor investigații suplimentare.
Baza aeriană Fairford este utilizată de Statele Unite pentru misiuni în Iran, găzduind inclusiv bombardiere americane.
Marco Rubio a lăudat cooperarea dintre autoritățile britanice și cele americane în cadrul anchetei.
„Aș dori să mulțumesc autorităților britanice, care au fost foarte cooperante și au preluat controlul asupra acestei probleme”, a spus el, adăugând că oficialii americani au fost în contact cu omologii lor britanici atât în ceea ce privește arestările, cât și eliberările pe cauțiune.
Secretarul de stat al SUA a plasat, de asemenea, acest incident în contextul mai larg al amenințărilor la adresa intereselor americane în străinătate. El a citat în mod specific Iranul, reamintind că regimul de la Teheran a amenințat deschis interesele americane din întreaga lume și că Washingtonul ia „în serios” aceste amenințări.
De cealaltă parte, regimul de la Teheran a respins orice legătură cu evenimentele de lângă baza Fairford, deși Gardienii Revoluției din Iran lansaseră un avertisment în privința utilizării acestei facilități militare de către armata americană.