SUMAR: 

UPDATE 16.30: Donald Tusk a declarat într-un discurs ținut după primirea scrisorii prin care Marea Britanie anunță declanșarea Brexitului, că regretă plecarea Marii Britanii din Uniunea Europeană, dar UE este pregătită pentru procesul pe care va trebui să-l urmeze de acum. ”Pentru Uniunea Europeană, primul pas va fi acum adoptarea a liniilor directoare pentru negocieri de către Consiliul European”, a spus Tusk.

Citește discursul președintelui Consiliului European, Donald Tusk

UPDATE 14.50: ”Acum este timpul să strângem rândurile și să fim uniți în această cameră (din parlament — n.r.) și în această țară pentru a ne asigura că lucrăm pentru cel mai bun acord Brexit cu putință pentru Marea Britanie și pentru cel mai bun viitor posibil pentru noi toți”, a declarat premierul May în Camera Comunelor.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Citește discursul premierului Theresa May

Pe site-ul Guvernului britanic a fost publicată scrisoarea trimisă de Theresa May președintelui Donald Tusk.

UPDATE: Marea Britanie a declanșat procedura de ieșire din UE

Vezi aici întregul document 

UPDATE 14.30: A fost declanșat oficial Brexitul. Donald Tusk a primit scrisoarea semnată de Theresa May de la ambasadorul Marii Britanii la UE, Sir Tim Barrow, și a confirmat pe contul său de Twitter că Marea Britanie a declanșat procedura de ieșire din Uniunea Europeană.

UPDATE 14.25: Theresa May a ajuns în Camera Comunelor de la Westminster Palace, unde ține un discurs legat de declanșarea Articolului 50.

A fost întâmpinată cu urale, iar primele cuvinte au fost un mesaj de condoleanțe pentru familiile victimelor atacului de pe podul Westminster.

UPDATE 14.15:  Michel Barnier, negociatorul șef al UE pentru Brexit, a declarat că cele 27 de state ale Uniunii Europene au o poziție comună pe acest subiect și că astăzi este prima zi a unui drum lung și anevoios.

UPDATE 12.15: Ambasadorul Marii Britanii la UE, Sir Tim Barrow a ajuns la sediul Consiliului European urmând să înmâneze președintelui Donald Tusk scrisoarea senmată de Theresa May.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Săptămâna trecută, guvernul britanic a anunțat ziua în care intentează divorțul de UE- 29 martie. Astăzi, ambasadorul britanic la UE, Tim Barrow, îi înmânează președintelui Consilului European, Donald Tusk, scrisoarea prin care Marea Britanie notifică blocul comunitar de intenția sa de a părăsi UE, dând startul celor doi ani de negocieri.  Mai precis, după ce scrisoarea va fi înmânată, va începe numărătoarea inversă a „divorțului”, care ar putea să se încheie pe 29 martie 2019.

Totodată, se așteaptă ca Donald Tusk  să facă o scurtă declarație prin care să anunțe că a intrat în posesia scrisorii, urmând ca mâine să pună în circulație între cei 27 de membri ai UE un proiect de document care va prevedea liniile directoare de negociere cu Marea Britanie. Poziția oficială a celor 27 de state membre UE va fi adoptată oficial la summitul special care va avea loc la 29 aprilie la Bruxelles. Primele discuții pe această temă ar putea să înceapă abia în luna iunie, după informarea celorlalte 27 de ţări membre ale UE.

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
Recomandări
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

Bruxellesul ar putea cere britanicilor „o factură de ieșire” din UE ajungând până la 60 miliarde de euro, potrivit mai multor surse europene. Această sumă ar corespunde angajamentelor asumate deja de Londra cu privire la contribuția la bugetul UE.

Tot astăzi, Theresa May va informa Parlamentul britanic că Marea Britanie a declanșat articolului 50 din Tratatul de la Lisabona.

Proiectul de lege care a vizat să autorizeze guvernul condus de Theresa May să declanșeze Brexit a fost adoptat definitiv de deputații britanici, după mai multe zile în care a fost examinat. Ulterior, legea Brexit-ului a fost semnată de regina Elisabeta a II-a, consimțământul regal fiind ultima etapă înainte de declanșarea procedurii de ieșire din UE.

„Partenerii noștri europeni m-au făcut să înțeleg clar că vor să mergem înainte cu negocierile pentru ieșire. Este timpul să o facem, să părăsim UE și să construim Marea Britanie autonomă și independentă pe care poporul britanic a cerut-o”, a declarat recent premierul britanic.

Ce se va întâmpla cu cetățenii UE care trăiesc în Marea Britanie după Brexit

Guvernul de la Londra nu a oferit garanții clare pentru cetățenii UE care trăiesc momentan în Marea Britanie. Cu toate acestea, cei care au rezidență permanentă, permis care este obținut după cinci ani petrecuți în Marea Britanie, vor putea să rămână în continuare în Regat.

Recent, guvernul de la Londra a anunțat că una dintre priorităţile negocierilor pentru ieşirea ţării din blocul comunitar va fi găsirea unei soluţii pentru drepturile cetăţenilor europeni care locuiesc în Regatul Unit.

”Cred că în ceea ce priveşte drepturile cetăţenilor europeni din Marea Britanie, aici premierul a fost destul de clar că vrea ca această problemă să reprezinte o prioritate a negocierilor cu celălalte state membre”, a declarat purtătorul de cuvânt al şefului Guvernului.

Recent, în presa britanică, a apărut un document potrivit căruia, migranții UE din Marea Britanie își vor păstra beneficiile sociale.


Migranții UE din Marea Britanie, printre care și românii care muncesc în Regat, „își vor păstra beneficiile sociale”


Ce se va întâmpla cu cetățenii britanici care lucrează în Uniunea Europeană 

Acest aspect depinde foarte mult de negocierile dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană. Dacă guvernul de la Londra va impune restricții pe piața de muncă pentru cetățenii UE, atunci multe țări ar putea să aplice principiul reciprocității.

Ce se va întâmpla cu cetățenii EU care vor dori să lucreze în Marea Britanie

Desigur, și această temă depinde foarte mult de cum vor decurge negocierile, dar și dacă guvernul britanic va decide să introducă un sistem de permise de muncă. Desigur, este o variantă ca guvernul să limiteze accesul pe piața muncii și să primească aplicații doar în anumite domenii.

În prezent, Marea Britanie impune un sistem de vize pentru cetățenii extracomunitari, dar cetățenii din țările UE pot trăi și lucra în Marea Britanie fără a avea nevoie de vize. „Vom studia pentru a vedea cum putem obține ce este mai bine pentru economie, reducând numărul (migranților), dar protejându-i pe aceia care chiar adaugă valoare economiei”, a afirmat, în luna septembrie a anului trecut, ministrul de interne britanic, Amber Rudd.

UPDATE: Marea Britanie a declanșat procedura de ieșire din UE

Britanicii au votat pentru Brexit în urma unui referendum

Britanicii au votat pentru Brexit în urma unui referendum care a fost organizat pe 23 iunie 2016. Tabăra care susținea ieșirea Marii Britanii din UE s-a impus cu 53,4% în fața celei care dorea continuarea parcursului european (46,6). În urma rezultatelor, David Cameron a demisionat din funcția de premier, funcție care a fost preluată de Theresa May.

Șefa Guvernului de la Londra a avut astfel sarcina de a se ocupa de acest dosar spinos, care a divizat Regatul Unit. Theresa May a afirmat în nenumărate rânduri că unul dintre principalele mesaje ale referendumului a fost faptul că britanicii își doresc reducerea imigrației. Ea a afirmat că această temă va fi una principală în timpul negocierilor.


Avertisment pentru românii din Marea Britanie, după Brexit: Autoritățile române îi îndeamnă să își rezolve actele de ședere


Viitorul UE după ieșirea Marii Britanii din UE

Ieșirea Marii Britanii din UE aduce în centrul atenției viitorul Uniunii Europene. Liderii europeni au discutat în ultima perioadă despre viitorul UE post-Brexit, președintele Comisiei Europene prezentând mai multe scenarii în acest caz. Cel mai dezbătut a fost cel al unei Europe cu mai multe viteze, variantă susținută de Germania, Franța, Italia, Spania și Benelux. Alte state, precum cele din grupul de la Vișegrad, și-au arătat dezacordul. De astfel, poziția țării noastre este împotriva acestei variante.

Klaus Iohannis s-a exprimat împotriva ideii unei Europe cu mai multe viteze, despre care a spus că nu este bună și nu ajută pe nimeni. Șeful statului a subliniat că este clar că „fiecare aleargă cu viteza lui”, dar obiectivul este ca, împreună, să fie construită o Uniune mai puternică, unită şi solidară.

În cadrul Consiliului European din 9-10 martie, șeful statului a reiterat poziția României. „Am explicat colegelor şi colegilor de ce o Europă cu mai multe viteze nu este o soluţie bună. Dimpotrivă, este o soluţie care, in extremis, ar putea chiar să ducă la scindarea Uniunii Europene”, a spus şeful statului.

În urma dezbaterilor, Președintele Comisiei Europene a afirmat că scenariul unei Europe cu mai multe viteze nu dorește însă să discrimineze pe nimeni. “Cât privește această numită Europă cu mai multe viteze, am fost uimit să constat că unii dintre colegi văd acest concept ca pe o nouă linie de separare, ca pe o nouă cortidnă de fier între est și vest, însă nu aceasta este intenția”, a afirmat Jean-Claude Juncker.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Pățania unei femei care a rămas fără 600.000 € și două mașini după ce a angajat un bărbat să îi repare acoperişul, în Arad
Știrileprotv.ro
Pățania unei femei care a rămas fără 600.000 € și două mașini după ce a angajat un bărbat să îi repare acoperişul, în Arad
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI