Guvernul condus de Boris Johnson a decis ca toate călătoriile internaționale neesențiale să fie interzise cel puțin până la 17 mai.
Măsura este de a preveni importarea de noi cazuri de COVID și aducerea în țară a unor noi tulpini COVID de către persoanele care pleacă în afara țării, iar mai apoi se întorc.
Singurele motive acceptate pentru a călători în străinătate sunt cele profesionale, medicale, educaţionale, voluntariatul sau funeraliile.
În plus, persoanele care sosesc în Marea Britanie trebuie să stea obligatoriu în izolare 10 zile în hoteluri şi să efectueze cel puţin trei teste de COVID-19 înainte şi după sosire, pe propriii bani.
În prezent, Marea Britanie se află în cel de-al treilea cel mai dur lockdown național, care a început din 6 ianuarie. Numărul de cazuri de infectare a explodat pe acest teritoriu, în special din cazua noii tulpini COVID identificate în Marea Britanie, care este mult mai contagioasă.
De la începutul pandemiei și până acum, Marea Britanie a înregistrat 4.201.358 de infectări și 124.025 de decese asociate COVID, potrivit worldometeres.info.
Foto: Epa