Autoritatea britanică de reglementare a vaccinurilor (MHRA) analizează posibilitatea de a impune restricții de vârstă pentru administrarea serului AstraZeneca, din cauza riscurilor apariției unor cheaguri de sânge în rândul persoanelor tinere vaccinate, scrie site-ul televiziunii ITV.

Informația a fost anunțată inițial luni seară, pe surse, de Channel 4 News, care a precizat că o decizie finală ar putea fi luată săptămâna aceasta și că MHRA ar putea recomanda ca vaccinul să nu fie administrat persoanelor de sub 30 de ani.

Între timp, profesorul epidemiolog Neil Ferguson, în prezent consilier al guvernului, a confirmat pentru Radio 4 Today că MHRA „analizează această problemă urgent”.

Și CEO-ul MHRA, doctorul June Raine, a precizat că o analiză detaliată a cazurilor de cheaguri de sânge are loc în prezent. „Nicio decizie nu a fost luată deocamdată”, a adăugat ea.

MHRA a anunțat săptămâna trecută că a identificat 30 de cazuri de cheaguri de sânge la creier, după 18,1 milioane de doze administrate în Marea Britanie până pe 24 martie.

Din cele 30 de cazuri, șapte au fost fatale.

Autoritatea a insistat totuși, așa cum a făcut în mai multe rânduri, că beneficiile vaccinului în prevenirea infectării cu coronavirus întrec orice risc și a îndemnat oamenii să continue să se vaccineze.

Avocata din București care a angajat un asasin să o ucidă pe fosta iubită a fiului său mort a fost reținută
Recomandări
Avocata din București care a angajat un asasin să o ucidă pe fosta iubită a fiului său mort a fost reținută

Profesorul Ferguson a admis, luni, că informațiile privind apariția cheagurilor de sânge ridică semne de întrebare privind administrarea vaccinului în rândul tinerilor.

„Există tot mai multe dovezi privind existența unui risc rar asociat cu vaccinul AstraZeneca, și mai puțin cu alte vaccinuri, de apariție a acestor neobișnuite cheaguri de sânge, împreună cu un număr redus de trombocite”, a spus el, potrivit The Guardian.

„Se pare că riscul ține de vârstă, dar ar putea fi legat și de sex – deși datele sunt mai puțin convingătoare în acest caz”, a adăugat expertul.

Vaccinul AstraZeneca, dezvoltat împreună cu Universitatea Oxford, face de mai multe săptămâni obiectul unor suspiciuni în mai multe ţări, după înregistrarea unor cazuri grave de cheaguri de sânge.

Numeroase state UE au suspendat temporar, luna trecută, administrarea acestui ser. Cele mai multe, cu excepția Danemarcei și Norvegiei, au reluat însă imunizarea după ce Agenția Europeană pentru Medicamente a oferit un aviz pozitiv.

În ultimele săptămâni, câteva state au decis totuși să nu mai administreze serul la persoanele sub o anumită vârstă.

Olanda a anunţat, spre exemplu, vineri că suspendă temporar imunizarea cu acest ser pentru cei sub 60 de ani, în urma unei decizii similare luate marţi de Germania.

Un bărbat analfabet, internat la Psihiatrie, apare a fi contestat prin e-mail o candidatură la Senat. PNL și PSD se acuză reciproc
Recomandări
Un bărbat analfabet, internat la Psihiatrie, apare a fi contestat prin e-mail o candidatură la Senat. PNL și PSD se acuză reciproc

„Trebuie să ne asigurăm că totul este corect, așa că este înțelept să ne oprim pentru moment”, a declarat ministrul olandez al sănătății, Hugo de Jonge.

Oficialii români au sugerat săptămâna trecută că deocamdată nu intenționează să urmeze exemplul Germaniei.

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID, a precizat, joi seară, la Digi24, că în România nu au fost observate, statistic vorbind, mai multe cazuri de tromboze de când se administrează vaccinul AstraZeneca comparativ cu perioade anterioare.

„M-am uitat chiar la datele din România, din 2019, 2020 şi chiar şi în primele luni ale anului 2021 şi avem o incidenţă cumulată a acestor cazuri de tromboză de sinus venos cerebral de circa 5-6 la un milion de locuitori pe an. Ele sunt neschimbate, nici în 2019 nu diferă faţă de 2020 şi nici faţă de primele două luni ale anului 2021. Sigur că ne-am uitat doar la cazurile internate, cazurile care au fost spitalizate şi aici s-ar putea să fie, într-adevăr, o subestimare a incidenţei reale, e posibil să fie mai multe”, a explicat Valeriu Gheorghiță.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Boala care a ucis deja peste 1.000 de persoane. Sunt temeri că se poate ajunge la o „pandemie mai gravă” decât cea de COVID
Știrileprotv.ro
Boala care a ucis deja peste 1.000 de persoane. Sunt temeri că se poate ajunge la o „pandemie mai gravă” decât cea de COVID
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Dramă pentru o familie de români din Valencia. Părinții și fiica lor, găsiți morți în garaj. Nu au mai apucat să fugă din calea apelor
FANATIK.RO
Dramă pentru o familie de români din Valencia. Părinții și fiica lor, găsiți morți în garaj. Nu au mai apucat să fugă din calea apelor
Vestea despre fosta soție l-a lăsat mască pe Tom Brady. Ce s-a aflat acum despre frumoasa Gisele Bundchen
GSP.RO
Vestea despre fosta soție l-a lăsat mască pe Tom Brady. Ce s-a aflat acum despre frumoasa Gisele Bundchen
Se deschide un nou drum de mare viteză în România. Va lega mai multe zone importante
FANATIK.RO
Se deschide un nou drum de mare viteză în România. Va lega mai multe zone importante
Ce nume i-au pus fetițe lor Iustina și Cornel de la Insula Iubirii. E rar și cu o semnificație aparte! Înseamna 'Dar de la Dumnezeu'
Unica.ro
Ce nume i-au pus fetițe lor Iustina și Cornel de la Insula Iubirii. E rar și cu o semnificație aparte! Înseamna 'Dar de la Dumnezeu'
Impozitele cresc cu 500% într-un oraș din România: noi taxe locale
Financiarul.ro
Impozitele cresc cu 500% într-un oraș din România: noi taxe locale
Trei români din Spania, Gabi, Dana și fiica lor, Alex, găsiți morți într-un garaj. În casa lor, cu luminile aprinse, masa era pregătită pentru cină
Observatornews.ro
Trei români din Spania, Gabi, Dana și fiica lor, Alex, găsiți morți într-un garaj. În casa lor, cu luminile aprinse, masa era pregătită pentru cină
Horoscop 1 noiembrie 2024. Gemenii au în față o zi foarte promițătoare, plină de ocazii de a înțelege și mai bine ce contează în viață
HOROSCOP
Horoscop 1 noiembrie 2024. Gemenii au în față o zi foarte promițătoare, plină de ocazii de a înțelege și mai bine ce contează în viață

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI