Rude ale victimelor, supraviețuitori, membri ai familiei regale, politicieni de rang înalt se vor reuni pentru a-i readuce în memorie pe cei uciși la 7 iulie 2005, și cu emoțiile încă proaspete după recentul masacru din Tunisia.
‘Astăzi, țara se reunește pentru a comemora victimele uneia dintre cele mai criminale atrocități teroriste de pe teritoriul britanic, a afirmat premierul David Cameron, într-un comunicat. ‘După zece ani de la atacurile din 7/7 de la Londra, amenințarea din partea terorismului continuă să fie la fel de reală pe cât este de letală – omorârea a 30 de britanici în timp ce se aflau în vacanță în Tunisia constituie un memento brutal al acestui fapt. Nu vom fi însă niciodată intimidați de terorism, a subliniat Cameron.
În ziua de 7 iulie 2005, la o oră de vârf a dimineții, patru tineri britanici musulmani s-au deplasat la Londra, unde au detonat, în trei trenuri de metrou și un autobuz, bombe artizanale ascunse în rucsacuri.
Gestul lor sinucigaș, inspirat de Al-Qaida, a lăsat în urmă 56 de morți, inclusiv atentatorii, și în jur de 700 de răniți. Printre victime s-au aflat cetățeni din Polonia, Israel, Australia, Franța, Italia, Afganistan, Nigeria, Noua Zeelandă și un vietnamezo-american.
Marea Britanie se află în prezent în al doilea cel mai ridicat nivel de alertă, ceea ce înseamnă că un atac terorist este considerat foarte probabil, mai ales din cauza amenințării venite din partea luptătorilor Statului Islamic și a britanicilor care li s-au alăturat, afirmă autoritățile