Documentul include un „acord privind statutul forţelor”, potrivit miniştrilor din cele două state, care facilitează desfăşurarea şi operaţiunile soldaţilor din fiecare ţară în cealaltă.
Ministrul britanic al apărării, Grant Shapps a semnat acest acord cu omologul său australian Richard Marles, în cadrul unei ceremonii în Parlamentul de la Canberra.
Acordul nu constituie un pact de apărare reciprocă integral, care garantează intervenţia uneia dintre părţi dacă și cealaltă e atacată sau ameninţată.
Însă cele două părţi anunţă că „se angajează să se implice” reciproc în cazul unei ameninţări.
„Pe măsură ce lumea devine tot mai complexă şi mai incertă, trebuie să ne modernizăm parteneriatele cele mai importante”, a subliniat Richard Marles.
„Acordurile pe care le-am încheiat azi (joi) vor garanta acest rezultat în viitor”, a adăugat acesta.
Un acord privind statutul forţelor, comun între membrii NATO, defineşte regulile aplicabile personalului militar străin cu baza într-o ţară gazdă. Australia a încheiat deja cu SUA un acord de lungă durată privind statutul forţelor.
SUA, Marea Britanie şi Australia sunt membri ai tinerei alianţe de apărare AUKUS, un pact menit să oprească expansiunea militară chineză în regiunea Asia-Pacific.