Theresa May şi Donald Trump au discutat duminică la telefon pe tema crizei din Siria şi despre  situaţia umanitară îngrozitoare din Ghouta de Est. ”Ei au convenit că aceasta este o catastrofă umanitară şi că regimul sirian şi Rusia, în calitate de principal susţinător al regimului (de la Damasc), poartă responsabilitatea covârşitoare pentru suferinţa umană sfâşietoare din această enclavă”, subliniază Downing Street într-un comunicat de presă remis după discuția celor doi lideri.

Armata siriană „a avansat pe mai multe direcţii” în Ghouta Orientală, a anunţat duminică o sursă militară citată de agenţia siriană Sana.

Bashar al-Assad încearcă să recucerească acest ultimul fief al insurgenţilor aflat lângă capitală, (enclavă) unde circa 400.000 de civili se află sub asediu din 2013.

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat la 24 februarie, cu unanimitate de voturi, o rezoluţie care cere aplicarea „fără întârziere” a unui armistiţiu de o lună în Siria, însă fără succes. Vladimir Putin a cerut apoi un armistiţiu zilnic de cinci ore, menit să permită livrarea de ajutoare umanitare sau scoaterea de locuitori sau răniţilor din enclavă.


Citește și: Măsuri stricte de securitate la Oscar 2018. Cât costă apărarea vedetelor la Premiile Academiei Americane de Film


 
 

Urmărește-ne pe Google News