Cei care vin în România din Marea Britanie intră în carantină 14 zile, chiar dacă au un test COVID negativ ori au documente care arată că au trecut prin boală.

Singurii care scapă de carantină sunt cei vaccinați.

Potrivit propunerii CNSU, care urmează să intre în vigoare marți, 1 iunie, Marea Britanie a trecut pe lista țărilor cu risc epidemiologic foarte ridicat, din cauza tulpinii indiene a coronavirusului. Joi fusese introdusă pe lista galbenă.

O altă schimbare propusă de CNSU se referă la modul de intrare în țară a cetățenilor străini și apatrizi: 14 zile de carantină, indiferent de zona în care se află țara din care vin.

Excepție de la această regulă fac persoanele vaccinate, care au trecut prin boală în ultimele trei luni sau care au petrecut ultimele două săptămâni într-o țară fără risc epidemiologic.

De asemenea, nu mai stau în carantină la întoarcerea în țară persoanele care au fost infectate și au documente care să dovedească asta – test PCR pozitiv, bilet de externare din spital sau test de anticorpi făcut cu maximum 14 zile înainte de intrarea în țară.

Hotărârea a fost emisă sâmbătă de Comitetul Național pentru Situații de Urgență și urmează să fie adoptată în ședință de Guvern.

Hotărârea CNSU:

Tulpina indiană, mai contagioasă și mai rezistentă la vaccinuri, clasificată de OMS drept „îngrijorătoare”, a ajuns și în România. Săptămâna trecută, INSP a anunțat că au fost depistate 12 cazuri – un cetățean român și 11 cetățeni indieni.

În Marea Britanie, săptămâna trecută fuseseră confirmate 3.424 de infectări cu varianta britanică, depistate în 151 de localități, iar SAGE a avertizat că există riscul ca noua tulpină, „cu 50% mai contagioasă decât varianta descoperită în Kent (tulpina britanică – n.r.)”, să devină dominantă.

Foto: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News