Guvernul a confirmat că, de la 1 octombrie 2025, va intra în vigoare o interdicție de difuzare a reclamelor la produsele alimentare nesănătoase la televizor înainte de ora 21.00.

Partidul Laburist a declarat că limitarea publicității la junk-food va fi pusă în aplicare împreună cu o interdicție totală a reclamelor online plătite, ambele având ca scop combaterea obezității infantile.

Conservatorii s-au angajat anterior la interzicerea reclamelor în 2021, când Boris Johnson era prim-ministru, dar a fost amânată pentru a da industriei mai mult timp să se pregătească.

Andrew Gwynne, subsecretar de stat pentru Sănătate Publică şi Prevenţie, a declarat că guvernul dorește „să abordeze problema frontal” și „fără alte întârzieri”.

„Aceste restricții vor contribui la protejarea copiilor împotriva expunerii la publicitatea pentru alimente și băuturi mai puțin sănătoase, despre care există dovezi că le influențează preferințele alimentare de la o vârstă fragedă”, a afirmat el în declarația prezentată joi în Camera Comunelor.

Introducerea acestei măsuri, care a făcut parte din programul laburiştilor pentru alegerile care l-au adus în funcţia de premier pe Keir Starmer, în iulie, este programată pentru 1 octombrie 2025, a confirmat joi guvernul. Partidul a făcut, de asemenea, o promisiune de a interzice tinerilor sub 16 ani să cumpere băuturi energizante cu conținut ridicat de cafeină, ca parte a unei campanii mai ample de îmbunătățire a sănătății copiilor.

Societatea Regală pentru Sănătate Publică (RSPH), care lucrează pentru reducerea obezității infantile, a numit interdicția de publicitate un „pas binevenit”.

Simon Dixon, șeful departamentului de politici și afaceri publice din cadrul RSPH, a declarat pentru BBC că alimentația copiilor este „o prioritate pe termen lung”, care este „esențială pentru construirea unui viitor mai sănătos pentru următoarea generație”.

Unul din cinci copii este supraponderal

„Unu din cinci copii din Marea Britanie este supraponderal sau obez înainte de a intra la şcoala primară, proporţie care creşte la mai bine de unu din trei în momentul la care părăseşte şcoala primară”, a explicat Andrew Gwynne, într-o declaraţie scrisă transmisă Parlamentului.

Concret, guvernul plănuieşte să interzică publicitatea la alimentele prea grase, prea dulci sau prea sărate înainte de ora 21.00, la televizor şi în mediul online.

Astfel de măsuri rămân un subiect sensibil în Regatul Unit, unde sunt criticate de o parte a publicului, care le consideră un atac la adresa libertăţii individuale. Mai multe media conservatoare au ironizat deja, vineri, guvernul laburist pentru că ar dezvolta un „nanny state” („stat dădacă”).

Într-un raport publicat vineri, un organism specializat în probleme care îi vizează pe copii – The Centre for Young Lives – a solicitat guvernului „să ignore criticii nanny state şi să înăsprească taxele pe zahăr, în special pentru a îmbunătăţi sănătatea dentară a copiilor”.

FOTO: Profimedia

 
 

Urmărește-ne pe Google News