Într-o conferință de presă susținută după o nouă rundă de discuții între guvernul condus de Theresa May și laburiști, Lidington a declarat că deși premierul şi-a exprimat speranţa că Regatul Unit va putea evita participarea la aceste alegeri, negocierile cu Partidul Laburist, nu au reuşit până acum să aducă un progres în acest sens.
„Din păcate nu va fi posibil să se ducă la bun sfârşit acest proces înainte de data la care trebuie să aibă loc conform legii alegerile parlamentare europene… Aşa încât acestea vor avea loc”, a explicat oficialul britanic, potrivit agențiilor internaționale.
„Ne vom dubla eforturile pentru a asigura ca după aceea întârzierea să fie cât mai redusă posibil. În mod ideal, am dori să fim în situaţia ca acei eurodeputaţi din Marea Britanie să nu-şi mai preia concret fotoliile în Parlamentul European, cu siguranţă dorim să finalizăm lucrurile până la vacanţa de vară”, a adăugat Lidington, potrivit Agerpres.
Citește și: Eroarea de pilotaj, cea mai probabilă cauză a tragediei aviatice din Moscova
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
FANATIK.RO
LIVE UPDATE Alegeri parlamentare 2024: Prezenţa la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câţi români au votat până acum
GSP.RO
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume