Un studiu publicat vineri, la trei zile după ce guvernului britanic a anunțat că va ridica ultimele restricţii, susține că tulpina Delta, dominantă în prezent în Marea Britanie, este cu 60% mai contagioasă în comparaţie cu varianta Alfa, informează Afp, citată de Agerpres.
Conform studiului realizat de Public Health England, 42.323 de cazuri (faţă de 29.892 în urmă cu o săptămână) ale acestei variante au fost depistate în Regatul Unit, unde este prezentă la peste 90% dintre cazurile noi de infectare.
Cu toate acestea, Public Health England a calificat drept „încurajator” faptul că această creştere nu este însoţită, în aceleaşi proporţii, de o creștere a spitalizărilor. În prezent, 1.000 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus se află în spitalele britanice.
„Datele indică faptul că programul de vaccinare continuă să atenueze impactul acestei variante” asupra populaţiilor cu un număr mare de persoane care au primit două doze de vaccin, a subliniat instituţia citată.
Marea Britanie s-a bucurat de succes în ceea ce privește campania de vaccinare, unde peste 77% din populație a primit două doze de vaccin în şase luni.
Asta a permis guvernului ca, după un îndelungat lockdown, restricțiile antiepidemice să se ridice treptat. Cu toate astea, din cauza creșterii numărului de infecții cu varianta Delta (6.000 – 7.000 de cazuri zilnice), eliminarea planificată a restricțiilor stabilită în Marea Britanie pentru 21 iunie ar putea fi amânată.
Potrivit cotidianului The Times, guvernul lui Boris Johnson ar lua în calcul în prezent reportarea acestei date cu patru săptămâni, iar o decizie urmează să fie anunțată luni.