Nivelul acestei mări,  situată în cel mai de jos punct de pe glob, coboară cu un metru pe an, iar malul său s-a retras pe alocuri cu mai mult de un kilometru. În total, Marea Moartă a pierdut din 1970 o treime din suprafaţă, iar din 2050 ar putea seca.

Prima cauză responsabilă de acest lucru este devierea cursurilor de apă care alimentează marea. Israelul, Iordania şi Siria captează 95% din debitul total al Iordanului în scopuri agricole şi industriale,  la aceasta adăugându-se  activitatea turistică şi schimbarea climatică.

În încercarea de a o salva există deja un proiect gigant care a luat naştere din 2005 şi prevede orientarea către Marea Moartă a unor cursuri de apă din direcţia Mării Roşii. Proiectul a fost elaborat de Iordania, Autoritatea palestiniană şi Israel, dar riscă să nu fie pus în aplicare. Motivul?Acesta se ciocneşte de activităţile factorului uman şi de tensiunile politice regionale, iar în prezent, Iordania se află în situaţia de a realiza singură, contra unor costuri de 2 miliarde de dolari, prima parte a acestui proiect.

Urmărește-ne pe Google News