Experții sunt de părere că în blocul „Khan Asparuh”, aflat în zona economică exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră, sunt 100 miliarde de metri cubi de gaze naturale.

Guvernul bulgar a aprobat miercuri emiterea unei autorizaţii care va permite grupului petrolier francez Total SA să efectueze prospecţiuni asupra acestui bloc, informează Agerpres.
Blocul „Khan Asparuh” are o suprafaţă totală de peste 14.000 kilometri şi se află la o distanţă de 15 kilometri de depozitul de gaze naturale descoperit în luna februarie a acestui an în zona română din Marea Neagră.
În prezent grupul rus Gazprom furnizează 85% din necesarul de gaze naturale al Bulgariei. Până în 2010, Bulgaria era dependentă în întregime de grupul rus, însă în urmă cu doi ani Melrose a demarat producţia la zăcămintele Galata, Kaliakra şi Kavarna din Marea Neagră.
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News