Chestionat intr-un interviu asupra afinitatilor sale cu doctrina populara, pe care a imbratisat-o primind carnetul de pedist, dupa ce a carpit lista de semnaturi pentru motiunea de cenzura, deputatul independent Nati Meir, fost peremist, a cerut un ragaz de doua-trei zile sa o invete. L-a si suspectat pe reporter ca vrea sa-l scoata tampit.
Nu-i tampit. Isi stie foarte bine interesul. Trecut in 2004 pe listele PRM a ajuns deputat fara sa convinga electoratul, i-ar fi fost si greu, intr-o limba pe care o siluieste. Dat afara, dupa cum spune Corneliu Vadim Tudor, a devenit independent. Ipostaza in care s-a remarcat doar prin revolta provocata in puscarii, ca sustinere a demersului sau de gratiere cu ghiotura, apoi printr-o mostenire de vreo doua miliarde de dolari, pe care n-a vazut-o nimeni si prin dosarul penal, ca urmare a reclamatiilor unor pagubiti, amagiti de el ca-i trimite la munca in Israel.
Acum, prin lejeritatea cu care a sarit in barca lui Boc, sperand sa se realeaga pe listele PD.
Tipic pentru un traseist politic, unul din cei vreo 80 de alesi care, potrivit Coalitiei pentru un Parlament Curat, au topait, doar in aceasta legislatura, de la un partid la altul, unii trecand pe la trei, patru formatiuni. Intr-o necontenita batjocorire a electoratului, care a votat un anume partid, iar nu biletul de intrare in sufrageria de lux pentru insi fara alta doctrina decat ciolanul cu maduva. Deloc intamplator, acum doi ani, cand alesilor locali (primari, consilieri) li s-a impus prin lege ca, de pleaca din partidul care i-a propulsat, sa paraseasca si functia, parlamentarii s-au ferit ca de dracu?T sa extinda rigoarea si asupra lor. Nenorocirea e ca astfel de lipsiti de sira spinarii legifereaza si decid soarta tarii.