Comentează„Pe 24 februarie, când am auzit că a început o invazie la scară largă – eu o numesc invazie, pentru că războiul nostru durează de 8 ani, mi-am dat seama că nu vreau să fug la Harkov, la familia mea. Am vrut să stau la Kiev și să fac ceva util”, explică femeia, profesor de limba și literatura ucraineană, absolventă și a unei facultăți de jurnalism. Ea a fost secretar de presă al Deputatului Poporului.
Primul impuls: a fost la Spitalul Militar și a donat sânge. A vrut să se alăture unei fundații sau unui serviciu de voluntari, dar parcă era prea puțin.
„Să stai în buncăr este mult mai rău”
„Nu știam unde să fug, ce să fac, unde să mă ascund, așa că am decis să mă înrolez în serviciul de apărare antiteroristă. Am stat la coadă la înscrieri în prima zi, abia a doua zi de dimineață am fost acceptată”, rememorează ea.
Când am mers la apărare, a fost o decizie de teamă, mă gândeam cum să scap. Nu îl consider curaj, aici știi exact ce să faci, cum să faci și ai ocazia să te aperi. Să stai în buncăr și să nu știi ce se va întâmpla în continuare este mult mai rău.
Margarita Rivciacenko:
Ea are absolvit și un curs de medicină de urgență și a fost angajată ca medic. Ajută la treierea și tratarea pacienților, precum și la aprovizionarea cu medicamente și echipamente pentru unitatea sa.
„Nu am vestă antiglont, sunt vulnerabilă când ies din poziție”
În același timp, caut si echipament militar pentru unitatea ei: „Eu nu am o vestă antiglonț, așa că atunci când sunt în afara poziției, sunt vulnerabilă”. „Nu m-am pregătit, nu am știut să trag, am învățat aici”, afirmă ea.
„Părinții au fost șocați când au auzit ce fac. Cu toate acestea, acum e mult mai periculos în Harkov. Ținem legătura, ei mă susțin”, completează tânăra.
Ea recunoaște: „Bineînţeles că mi-e frică. Dar vreau să trăiesc. Și vreau să-i ajut pe alții”.
„Nu pot să spun că îmi este greu fizic sau moral, pentru că este greu pentru toată lumea. Personal, cel mai greu îmi este să nu știu ce se va întâmpla cu familia mea – tata, mama, sora, bunicii”, spune Margarita
„Trebuie să crezi în tine și să nu lași pe nimeni să te jignească”
Legată de viața lângă militari, femeia e sigură pe ea: „Trebuie să crezi în tine și să nu lași pe nimeni să te jignească. Trebuie să fii capabilă să te protejezi emoțional, verbal și fizic”.
„Trebuie să înveți să mânuiești armele, să fii bine pregărit fizic. Poți sta în picioare și 20 de ore. Poți dormi 4, cel mult 6 ore”, explică ea.
Aici nu ești o femeie – aici ești un soldat, un asistent medical, un voluntar. Este foarte important să înțelegem că războiul nu are sex.
Margarita Rivciacenko:
„Dacă o femeie se așază și plânge și spune nu mai suportă, băieții își vor pierde și ei stabilitatea emoțională. Și dacă o fată aleargă, face ceva în plus, nici ei nu vor să rămână în urmă”, adaugă ea.
Visuri de pace: o familie, o călătorie în America Latină și să publice un jurnal de război
„S-ar putea să fiu acuzată că spun lucruri sexiste, dar așa funcționează lucrurile cu adevărat. Acesta este un tipar de comportament al unui bărbat: nu vrea să rămână în urmă în fața unei femei”, concluzionează Margarita.
După terminarea războiului, și-a făcut planuri: „Vreau să-mi văd părinții! În al doilea rând, vreau să călătoresc prin lume, să văd America Latină. Învăț spaniola și îmi place foarte mult cultura de acolo”.
„Și, desigur, vreau să întemeiez o familie acum. Aceasta pare a fi cea mai mare bucurie care poate exista”, încheie soldatul.
Jurnalista ține deja un jurnal de război și vrea să scrie o carte de însemnări de front.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia
Foto: Facebook