Țările occidentale au lovit Rusia cu sancțiuni și au expulzat zeci de diplomați în urma otrăvirii aproape fatale a lui Skripal, un fost ofițer rus de informații care a acționat ca agent dublu pentru Marea Britanie, și a fiicei acestuia, Iulia, cu un agent neurotoxic interzis, în orașul britanic Salisbury.
Într-o reacție pe care a avut-o după moartea Dariei Dughin, fiica ideologului ultranaționalist Aleksandr Dughin, ucisă într-un atentat cu mașină-capcană, weekendul trecut, redactorul-șef al RT, Margarita Simonyan, a cerut răzbunare împotriva presupusului autor – o ucraineancă -, despre care serviciul de securitate rus FSB a spus că a fugit în Estonia după atac.
„Ucigașii Dariei se află deja în Estonia. Estonia, desigur, nu îi va extrăda. Sunt sigură că putem găsi profesioniști dispuși să admire faimoasele turle din apropiere de Tallinn”, a scris Simonyan pe Twitter – o referire la alibiul invocat de agenții care l-ar fi otrăvit pe Skripal și care au declarat pentru RT, la scurt timp după ce s-au întors în Rusia, că au vizitat Salisbury pentru a „admira” turlele catedralei din acest oraș.
Убийцы Даши уже в Эстонии.
— Маргарита Симоньян (@M_Simonyan) August 22, 2022
Эстония их, конечно, не выдаст.
Думаю, у нас найдутся профессионалы, желающие полюбоваться шпилями в окрестностях Таллина.
Mesajul publicat pe Twitter de șefa RT merge cel mai departe dintre toate afirmațiile făcute până în prezent de personalități publice din Rusia, în a recunoaște sau sugera o implicare a Moscovei în otrăvirea lui Skripal.
Investigațiile presei i-au identificat pe cei doi bărbați din spatele otrăvirii lui Skripal ca fiind ofițerii ruși de informații militare Anatoliy Chepiga și Alexander Mishkin. Însă Kremlinul a afirmat în repetate rânduri că cei doi bărbați se aflau în vacanță în orașul britanic atunci când Skripal a fost otrăvit cu agentul neurotoxic mortal Novichok.
The Moscow Times mai notează și că afirmația Margaritei Simonyan este cel mai recent exemplu de deteriorare continuă a relațiilor dintre Rusia și Occident, în urma invaziei trupelor ruse în Ucraina.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina