UPDATE. Ioniță de la Clejani, tatăl Margheritei, spune că tânără a avut o cădere de calciu și acest lucru i-a provocat momentul de neatenție care a produs și accidentul.
„Pentru toți prietenii noștri, ai familiei de la Clejani, vă mulțumim că suneți alături de noi și lui Dumnezeu îi mulțumim că nu au fost victime și Marga e bine! Și Viorica rămâne Viorica, o mama care își apăra puiul precum o leoaică. Mă bucur că reporterii au înțeles că poarta casei noaste este granița dintre imagine și viața noastră privată.
Pentru reacția specifică temperamentului Vioricăi, care cântă cu toată ființa ei despre viață, cu patosul care a consacrat-o, ne-am prezentat scuzele. Numai cine nu trăiește nu știe că pe lume mai ai și hopuri de depășit.
Marga a avut o cădere de calciu cauzată de grija ei continuă pentru siluetă și, în stilul ei caracteristic, a glumit, spunând că se ruja, iar asta i-a provocat momentul de neatenție ce a cauzat accidentul. Dar, esențial rămâne faptul că a fost cooperantă cu autoritățile, nu a evitat să dea explicațiile necesare și utile anchetei. Știu că sunteți cu sufletul alături de noi și vă mulțumim infinit! Rămânem aceeași familie,cu toată inima alături de voi, după cum știm că și voi ne transmiteți toate gândurile voastre bune!”, a transmis Ioniță de la Clejani.
Accidentul a avut loc în București. Tânăra venea dinspre bulevardul Gheorghe Şincai și se îndrepta spre Calea Văcărești. Într-o curbă, a pierdut controlul volanului, lovind prima dată o mașină care era parcată pe partea dreaptă. În urma impactului, mașina a ricoșat pe linia de tramvai.
Polițiștii care au venit la fața locului au testat-o cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Însă, pentru că tânăra avea un comportament suspect, polițiștii i-au făcut și testul antidrog.
„Respectivul conducător auto era incoerent. Pur şi simplu avea probleme în ceea ce priveşte comunicarea. Au procedat la testarea acestuia cu aparatul drog test, care a indicat prezenţa în organism a substanţelor psihoactive”, precizează polițiștii.
Jurnaliștilor care au venit la secția de poliție, Margherita din Clejani le-a spus că accidentul s-a produs din neatenție.
„S-a întâmplat să ne tamponăm, pentru că eu mă uitam în oglindă şi îmi făceam buzele”.
Și mama ei a fost implicată, sâmbătă, într-un accident. Viorica de la Clejani a aruncat o sticlă de lapte și a stropit cu furtunul o echipă de jurnaliști Antena 3.