În seara de 9 septembrie 2008, Iosif Kleibel era acasă, se uita la un meci de fotbal, la televizor. Soţia lui, Maria Kleibel, se simţea rău şi adormise în camera alăturată, iar bărbatul de 56 de ani spune că, din când în când, mergea la ea, să vadă cum se mai simte. La un moment dat, n-a mai auzit-o respirând şi, speriat, a sunat la 112.

Era ora 22.00. Salvarea a ajuns în scurt timp, iar echipajul medical, constatând că femeia nu mai avea puls, a început manevrele de resuscitare, cu intubare și masaj cardiac. Apoi s-a decis transportarea pacientei la spital, unde s-a continuat resuscitarea, fără rezultat, în final declarându-se decesul.

A doua zi, Serviciul Medico-Legal Județean (SMLJ) Baia Mare e emis constatările preliminarii, în care era notat că moartea Mariei Kleibel „a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice prin sugrumare”. Iosif Kleibel a fost arestat şi acuzat de omor calificat.

Bărbatul le-a declarat poliţiştilor că, în 33 de ani de căsnicie, niciodată nu a fost violent cu soţia lui. Vecinii, rudele lui, dar şi rudele Mariei Kleibel au susţinut acelaşi lucru, dar Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş nu a renunţat la acuzaţii.

Proba acuzării: o vânătaie de pe gât

Acuzarea procurorilor se baza pe concluziile legiştilor, care „se coroborau cu procesul-verbal de cercetare la fața locului, cu investigațiile criminalistice, dar și cu probațiunea testimonială ce relevă comportamentul inculpatului după săvârșirea faptei”, conform rechizitoriului.

În octombrie 2008, SMLJ Baia Mare a emis raportul de expertiză medico-legală în care se preciza că sugrumarea femeii e dovedită de o vânătaie descoperită în partea dreaptă a gâtului ei, dar şi de acumulările de sânge din țesuturile moi și musculatura gâtului, „ce nu ar fi putut apărea în alte condiții”.

Arestul preventiv al lui Iosif Kleibel a fost prelungit, iar el a fost ţinut în penitenciarele de maximă siguranţă din Baia Mare şi Gherla.

80.000 de euro daune pentru 14 luni de arest

Ancheta în acest caz de omor a durat o lună. După ce dosarul a ajuns la Tribunalul Maramureş, instanţa a dispus o nouă expertiză medico-legală, iar în decembrie 2009, IML Cluj-Napoca a decis că moartea Mariei Kleibel „a fost neviolentă”, iar vânătaia de pe gât s-a produs, cel mai probabil, „în cadrul manoperei de subluxație mandibulară care a precedat intubația, ca și restul infiltratelor sangvine de la nivelul țesuturilor moi cervicale”. Pe scurt, primii legişti văzuseră dovada unei crime în semnele lăsate de manevrele de resuscitare efectuate de echipajul de pe salvare.

În ianuarie 2010, Iosif Kleibel a fost eliberat din arest, iar trei luni mai târziu a fost achitat de Tribunalul Maramureş. Procurorii au făcut apel şi apoi au renunţat la el.

În 2012, Kleibel a dat statul român în judecată, solicitând daune de 100.000 de euro pentru fiecare din cele 14 luni cât a fost arestat. Şi-a justificat cererea spunând că i s-a interzis să participe la înmormântarea soției şi la parastasele care au urmat. În arest a fost diagnosticat cu depresie, avea o firmă care a fost închisă, şi-a pierdut locul de muncă, dar şi apartamentul, pe care a trebuit să-l vândă ca să acopere cheltuielile de proces.

Tribunalul Maramureş i-a aprobat 280.000 de euro, dar decizia a fost atacată de Parchet, care a susţinut că „s-au acordat daune morale nejustificat de mari, realizându-se o îmbogățire fără justă cauză a reclamantului”, iar Curtea de Apel Cluj a redus cuantumul despăgubirilor la 80.000 de euro.

Cazul Mihail Igeanu: Plicul din care a dispărut o probă

Tăierea „într-adins” a unui salcâm, care în romanul „Moromeţii” al lui Marin Preda ilustra începutul sfârşitului unei lumi, a dus în Roşia de Amaradia, județul Gorj, la comiterea unei crime. Cel acuzat, un tânăr de 18 ani, a stat 9 luni în arest. Apoi, a primit o condamnare la 20 de ani de închisoare, iar în final a fost achitat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).

Drama lui a început într-o zi de marţi, 6 iulie 2010. În acea după-amiază, a mers să-l ajute pe unchiul lui, Gheorghe A., să cosească fânul. Au terminat treaba şi au plecat spre casă, dar spre seară unchiul s-a întors la fâneață, ca să-şi ia animalele pe care le avea la păşunat. Atunci a văzut că victima, Nicolae C., tăiase un salcâm, iar crengile erau împrăştiate pe terenul lui. Cei doi s-au luat la ceartă, și Nicolae l-a lovit pe Gheorghe cu o cracă în cap, umplându-l de sânge de față.

Întors acasă, unchiul l-a sunat pe Igeanu şi i-a povestit tot, iar acesta a mers, însoţit de doi prieteni, să-i ceară socoteală agresorului. Vecinii bărbatului de 54 de ani, martori în dosar, povestesc că pe uliţa satului au fost discuţii aprinse între cei doi. La finalul lor, Nicolae C. a intrat în curtea lui, amenințând: „Lasă, bă, că vă aranjez eu!”. „Lasă, bă, vere, să vedem, care pe care aranjează!”, i-a replicat Igeanu.

A doua zi, Nicolae C. a fost găsit mort, lângă un podeţ de beton. Fusese înjunghiat o singură dată, în piept.

Întrebările judecătorilor care au decis achitarea

Imediat, Igeanu a fost arestat. A stat 9 luni în arest şi a fost trimis în judecată pentru omor calificat, iar în 2011 Tribunalul Gorj l-a condamnat la 20 de ani de închisoare. Toate dovezile în acuzarea lui erau indirecte: declaraţiile sătenilor care-l văzuseră certându-se cu victima în seara crimei şi timing-ul ce-l plasa la locul faptei, atunci când nişte vecini spun că au auzit strigătele de ajutor ale lui Nicolae C.

Victima a fost găsită decedată a doua zi, la ora 6.30. Rechizitoriul nu a stabilit însă intervalul orar în care s-ar putut produce decesul. În plus, nu a fost găsit cuţitul cu care a fost ucis bărbatul, nu există martori la crimă şi nu a fost stabilit locul exact în care s-a produs agresiunea, spun judecătorii de la Curtea de Apel Craiova, care, în 2012, l-au achitat pe Igeanu.

Instanţa a mai observat că pe hainele purtate de Igeanu în acea seară nu s-a găsit nici sânge, nici ADN-ul victimei, iar tânărul era îmbrăcat subţire şi, atunci când s-a certat cu victima, n-ar fi putut avea ascuns vreun cuţit prin buzunare, fără ca martorii să sesizeze asta.

Proba ce putea elucida crima

Încă din ziua în care a fost descoperită crima, Gheorghe A. a mărturisit că el l-a ucis pe bărbat. Anchetatorii au considerat însă că el este nesincer şi că nu vrea decât să-l scape pe nepotul lui de puşcărie. Dar din declaraţiile martori audiaţi, reiese că, în seara crimei, şi Gheorghe A. s-a aflat în apropiere de locuința victimei, se subliniază în motivarea Curţii de Apel Craiova.

În plus, anchetatorii au rătăcit o probă importantă, ce putea elucida rapid acest caz de omor: un fir de păr, prins sub o unghie de la mâna victimei. La locul crimei, firul „a fost ridicat, depozitat într-un plic sigilat”, dar „a fost pierdut în timpul transportului către INML București. În raportul de expertiză medico-legală examen ADN, s-a arătat că, la deschiderea plicului, s-a constatat că acesta este gol”, notează judecătorii, în motivarea achitării lui Igeanu.

ÎCCJ a menţinut decizia. „În cauză, probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului”, au precizat judecătorii care, în 2013, au pus capăt acestui proces.

Dosarul crimei din Roșia de Amaradia a fost redeschis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj în 2014 și este încă nesoluționat.

Igeanu spune că a fost torturat în arest

Mihail Igeanu a dat în judecată statul român şi a cerut 1.000.000 de lei daune morale. El a povestit în faţa instanţei civile că, în penitenciarul unde a fost închis, unii deţinuţi l-au „ars cu țigara, bătut sau curentat, pentru amuzament” şi că atunci nu a putut reclama asta „pentru a nu primi un tratament și mai dur din partea deținuților, în acest mediu funcționând foarte eficient «legea tăcerii»”.

În 2015, ÎCCJ a decis că Igeanu trebuie să primească din partea statului 5.000 lei – daune materiale şi 60.000 lei – daune morale.

Cazul Anca: Suspectul din agenda telefonică

„Cazul Anca” e un caz-şcoală, ce se predă în facultăţile de drept. El poartă numele victimei, Anca Broscoţean, o fată de 19 ani, din Sibiu, care în vara anului 1977 venise în Capitală, ca să dea examen la A.S.E.. Pe 6 iulie 1977, Anca a dispărut. Două zile mai târziu, prin Bucureşti au început să apară genţi de voiaj și sacoșe cu resturi umane. Pe baza amprentelor digitale, s-a stabilit că victima era tânăra dispărută.

Gheorghe Samoilescu a intrat imediat în vizorul miliţiei: numărul lui de telefon fusese găsit în agenda fetei. Bărbatul de 26 de ani locuia în Bucureşti, era căsătorit, avea trei copii şi lucra ca șofer de taxi. Fusese condamnat, în trecut, pentru furt din avutul obștesc și, susţinea miliţia, era cunoscut și pentru „preocupările de acostare a unor femei, în scopul obţinerii de relaţii sexuale”.

A fost arestat imediat. A recunoscut că o întâlnise pe fată, dar cu un an în urmă, când i-a  propus o aventură. După ce ea l-a refuzat, i-a luat medalionul, crezând că tânăra îi va ceda, încercând să-şi recupereze bijuteria. „Am greşit, dar n-am ucis-o eu”, le-a declarat bărbatul miliţienilor.

Avea alibi pentru orele în care legiştii stabiliseră că fata a murit: fusese în vizită, împreună cu soţia lui, la o prietenă de familie. După ce a fost interogată la miliţie, acea prietenă şi-a schimbat însă declaraţia, spunând că vizita ar fi fost, de fapt, într-o altă zi.

Părinții acuzatului s-au sinucis

Imediat după arestarea lui Samoilescu, generalul maior de miliţie care coordona ancheta raporta către Cabinetul 1 al CC al PCR că „autorul a fost descoperit și se lucrează în continuare pentru completarea probatoriului”. Din acest moment, dovezile în acuzarea lui Samoilescu au fost deformate sau falsificate.

Anchetatorii au plantat probe de sânge și fire de păr ale victimei în baia din apartamentul părinților lui Samoilescu, acolo unde susțineau că s-a comis crima. Iar atunci când părinții acuzatului, nemaiputând suporta rușinea şi teroarea anchetei, s-au sinucis, anchetatorii au spus că e „consecinţa temerii cu privire la crima săvârșită în casa lor”. Mai întâi, tatăl, iar apoi, mama.

Înainte de a fi ucisă, victima fusese violată, iar anchetatorii aveau urmele biologice ale criminalului. Dar pentru a confirma identitatea agresorului, ei au trimis la un laborator din Polonia două lamele pe care se aflau doar probele recoltate de la Samoilescu.

Într-un târziu, audiat doar noaptea și torturat de miliţie, Samoilescu a recunoscut o crimă pe care nu o săvârșise.    

Anchetatorii au descoperit abia după trei ani amprenta altcuiva

Pe una din pungile de plastic cu resturi umane a fost descoperită amprenta clară a unui deget, iar într-o gentă de voiaj se afla o cheie de yală.

Abia după trei ani de la comiterea crimei, s-a constatat că acea amprentă era a lui Romca Cozmici. Bărbatul fusese condamnat pentru furt și era înregistrat în baza de date a miliţiei. Anchetatorii puteau ajunge la el rapid, printr-o simplă examinare dactiloscopică comparativă, dar n-au făcut-o.

Cheia găsită în geanta de voiaj a fost plasată, prin declarațiile unor martori, într-o yală de la locul de muncă al mamei lui Samoilescu. Și acolo a rămas, deși la expertiză s-a constatat că ea nu se potrivea în acel butuc. Acea cheie, s-a descoperit tot după trei ani, îi aparținuse criminalului și deschidea ușa de la intrarea în imobilul lui Cozmici (foto).

Ceasul de la mâna soției criminalului

În februarie 1979, Samoilescu a fost condamnat definitiv la 25 de ani de închisoare.  

În noiembrie 1980, printr-o întâmplare, a fost prins adevăratul criminal. În casa lui Romca Cozmici au fost găsite atunci rămășițele altei victime, o tânără de 28 de ani. Cozmici a recunoscut că a ucis-o și pe Anca Broscoţean.

Pe lângă probele directe care-l incriminau (amprenta de pe pungă și cheia de yală), anchetatorii au descoperit şi ceasul victimei. Era chiar la mâna soției lui Cozmici; o probă zdrobitoare, pentru că Anca ascunsese, sub capacul ceasului, fotografia prietenului ei.

Cozmici a fost condamnat la moarte și executat prin împușcare.

Pus să achite „cazarea și mâncarea din penitenciar”

Samoilescu a fost eliberat din închisoare în ianuarie 1981. Mai târziu, instanța i-a acordat 70.000 de lei despăgubiri (valoarea unei mașini „Dacia”, la acea vreme – n.r.), reprezentând salariile neîncasate pe perioada celor 3 ani şi jumătate de detenţie. N-a primit toți banii, căci statul i-a reţinut 30.000 de lei, reprezentând „cheltuieli de cazare și mâncare în penitenciar”. În 2005, Samoilescu a murit, bolnav de cancer pulmonar.

Una dintre fiicele lui a dat în judecată statul român în 2013, cerând „reparare prejudicii erori judiciare”. Tribunalul București i-a acordat 500.000 de euro daune morale, dar Curtea de Apel Bucureşti a redus suma la 10.000 de euro. Sentinţa a rămas definitivă.

Soția lui Samoilescu, care a fost arestată 8 luni și jumătate şi acuzată de complicitate la omor deosebit de grav, s-a adresat și ea instanțelor. În 2017, Tribunalul Bucureşti, şi apoi Curtea de Apel Bucureşti au decis că ea trebuie să primească 20.000 de euro despăgubiri.

foto: Adevărul.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News