Cântăreaţa s-a arătat, de asemenea, dezamăgită că tatăl lui Ionuţ nu a lăsat un testament clar prin care să specifice moştenirea lui Ionuţ.
„Ionuţ a muncit lângă tatăl său de la 9 ani. Şi acest Dragoş n-a contribuit cu absolut nimic la averea pe care a lăsat-o Dolănescu. Poate că instanţa îi va da dreptate lui Ionuţ pentru că el merită şi nu spun asta pentru că e copilul meu. Din păcate, tatăl său nu i-a făcut niciun act dar poate se va face dreptate. N-am crezut nicio clipă că Dolănescu nu-i va lăsa nici un testament prin care să-i lase casa pe care am făcut-o împreună”, a declarat Maria Ciobanu.
Mihail Bădescu, profesorul Mariei Ciobanu: „Am făcut puşcărie pentru ca ea să intre la Ciocârlia”
Dascălul de la şcoala în care a învăţat Maria Ciobanu, Mihail Bădescu, a declarat în emisiunea „Happy Hour” de la PRO TV, că a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare din cauza unui certificat fals pe care i l-a acordat cântăreţei pentru ca aceasta să fie admisă în ansamblul „Ciocârlia”.
„Ea avea doar patru clase iar pentru a intra în Ciocârlia era nevoie să ai minim şapte clase. După insistenţe, i-am promis şi i-am oferit actul care adeverea că a făcut şapte clase adică am făcut un fals în acte. Am fost anchetat, judecat şi am fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare pe care i-am făcut în anii 62-63. Am fost nevoit să iau legătura cu ea pentru a anula actul dar tot am făcut puşcărie. Ştie şi Maria ce s-a întâmplat atunci, ştie şi Ionuţ, ştia şi Dolănescu. Maria Ciobanu nu m-a căutat niciodată şi nici n-a recunoscut povestea asta niciodată. Printre altele, am avut şi cinci ani de interdicţie în învăţământ şi a trebuit să fac după aceea reabilitare pentru a-mi putea relua profesia”, a declarat profesorul Bădescu la „Happy Hour”.