Invitată într-o emisiune de la Antena Stars, Maria Constantin a fost plăcut surprinsă de prezentatori. Artista a primit câteva buchete de flori, primele, de altfel, de ziua de nume.

Cu zâmbetul oe buze, blonda a mărturisit că soţul ei nu i-a dăruit încă nimic, deoarece este plecat din oraş. „Este prima surpriză, doar ce m-am trezit. Marcel este puţin plecat din oraş, nu a apucat să-mi facă surpriză, dar până diseară ajunge acasă”, a mărturisit cântăreaţa.

Maria Constantin este la al doilea mariaj

Maria Constantin a mai fost căsătorită şi are un băiat în vârstă de 7 ani, care locuieşte cu tatăl lui, în judeţul Gorj. Cântăreaţa a decis să-l lase pe copil la primul ei soţ deoarce acesta, spune ea, cel mic s-a acomodat cu viaţa la ţară şi i-ar fi foarte greu la oraş. „E greu să trăieşti departe de copilul tău. El avea trei ani şi jumătate când s-a produs ruptura. Am trecut peste orgoliul meu şi peste tot ce simt eu, ca mamă, pentru ca fiul meu să fie bine. Să spui că mi-am abandonat copilul e cea mai mare prostie. Marcel mi-a propus de multe ori să îl aduc la noi, dar e dificil pentru un copil, să îl iei dintr-un mediul în care este acomodat. Acum 2 ani l-am avut 3 zile la mine şi a fost o experienţă foarte frumoasă”, a povestit Maria Constantin, în urmă cu două luni, în cadrul unei emisiuni de la Antena Stars.

 

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News