Alpinista a cucerit vârful Annapurna, situat din provincia Gandaki, nord-centrul Nepalului, pe 15 aprilie, după o ascensiune care a durat 17 ore, potrivit anunțului clubului de alpinism.

Dănilă a făcut parte dintr-o echipă nepaleză şi a urcat însoţită de şerpaş. Ea a ajuns la peste 8.000 de metri altitudine respirând cu ajutorul buteliei cu oxigen.

Oficialii clubului de alpinism au publicat şi un mesaj din partea alpinistei:

„Am făcut parte din echipa celor de la Imagine Nepal, am urcat cu şerpaş şi oxigen. Ziua vârfului a fost foarte grea pentru că am plecat din lower C3 direct, care e pe la 6.200 metri, şi ultimele 300-400 de metri am aşteptat după rope fixing (n.r. – corzi fixe), aşa încât doar urcarea a durat vreo 17 ore”, a transmis alpinista.

 
 

Urmărește-ne pe Google News