Impact la 80 km/h
Martorii spun că mașina nu funcționa în parametrii normali, dar că asta nu era o problema mare. După primul tur, când Maria se întorcea la standuri pentru inspecția mecanicilor, monopostul a accelerat brusc, roțile s-au blocat și mașina a lovit violent un camion parcat, ironic fiind faptul că era același camion care adusese monopostul pe aeroport. La momentul accidentului se pare că de Vilotta avea o viteză de aproximativ 40-50 mile pe oră (60-80 km/h)
În urma impactului, casca Mariei a lovit puternic camionul, cauzându-i leziuni grave la cap, ea pierzându-și ochiul drept. Echipele de intervenție sosite la fața locului s-au străduit aproximativ o oră să o scoată din monopost, după care au transportat-o la spitalul din Cambridge.
“Suntem recunoscători pentru atenţia cu care este tratată Maria şi familia ei doreşte să mulţumescă echipei medicale. Cu toate acestea, cu mare tristeţe trebuie să anunţ că, din cauza leziunilor suferite, Maria şi-a pierdut ochiul drept. Familia ei este la spital şi noi facem tot ce este posibil să o ajutăm. Cât priveşte accidentul, am început o analiză amplă pentru a stabili împrejurările producerii acestuia“, a declarat John Booth, managerul echipei Marussia.