Maria Dragomiroiu s-a îndrăgostit nebunește la 20 de ani și s-a căsătorit cu Ion, bărbatul pe care îl cunoscuse în troleu. Deși părinții nu au fost de acord, interpreta de muzică populară nu i-a ascultat. Maria Dragomiroiu și Ion s-au căsătorit la 6 luni după ce au devenit părinți prima dată. Viața alături de primul soț nu a fost deloc una fericită pentru cântăreață. Chiar dacă au trecut atâția ani de atunci, ei îi este și acum greu să vorbească despre chinurile prin care a trecut.

Maria Dragomiroiu și Ion au împreună doi copii, Ileana și Mircea, iar problemele în căsnicia lor au apărut în momentul în care ea a început să fie celebră.

„Cred că din cauza fostei soacrei a fost așa. Era o femeie foarte rea. Se ducea pe la morminte să ne despărțim. Ea zicea că vrea să ne fie bine. Au apărut probleme în căsnicie atunci când am vrut să evoluez, să fac ceva. Eu toată viața mea am visat să fac ceva. Cel mai mult am visat, nu neapărat să cânt, dar să am acoperișul meu deasupra capului. Eu am fost motorul familiei.

Lui îi plăcea să stea la televizor, să se uite la video. Nu mă deranja. Îl deranja pe el că eu plecam la spectacole. Luam trenul și plecam, unde eram chemată și deja o mică vedetă. Eu eram deja cap de afiș. Atunci a început ruptura noastră, eu așa cred. L-am angajat la un serviciu bun și acolo a întâlnit-o pe această doamnă, cu doi copii mari, ca și noi. Am devenit prieteni de familie”, a povestit Maria Dragomiroiu, la PRO TV, relatează Click!.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Interpreta de muzică populară a simțit că este înșelată, astfel că a mers acasă la fosta soacră să verifice. Maria Dragomiroiu a povestit cu lacrimi în ochi într-un interviu pentru emisiunea „La Măruță” despre momentul în care a fost bătută de Ion.

„A vrut Dumnezeu să aflu! Eram acasă și eu l-am sunat, că a zis că pleacă în inspecție într-un parc. N-a răspuns. Am sunat-o și pe soacră-mea și nu mi-a răspuns nici ea. Mi-a venit acest gând că Ion e cu o femeie la soacră-mea în garsonieră.

Am lăsat copiii acasă. Am luat un taxi. Când am ajuns la lift, tocmai se închidea. Am dat să intru și în cabină era soacră-mea. Ea a zis: «Du-te la tine acasă!». A intrat în panică și mi-am dat seama că ea știe ceva. I-am zis că Ion e sus cu o femeie în casă, în timp ce liftul urca. Ea a început să vorbească tare ca s-o audă ei. Nu a intrat în casă că ei erau acolo. Eu am stat în scara blocului două ore și m-a invitat un vecin în casă la el.

„Soacră-mea a zis: «Du-o acasă și omoar-o!»”

A ieșit el și a început să țipe la vecin că ce caută nevastă-mea la tine în casă! El și soacră-mea m-au aruncat în lift. Mi-a dat un pumn în cap. Liftul s-a oprit între etaje! Soacră-mea a zis: «Du-o acasă și omoar-o!». M-a apucat de păr și m-a dus așa… eu plângeam. Nu mi-a dat drumul până nu a plecat cu tot părul. Nu mai aveam nici un fir de păr de unde m-a apucat!”, a povestit solista calvarul trăit.

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
pensie-maria-dragomiroiu-4Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Maria Dragomiroiu a trăit momente de groază alături de fostul soț și simțea că acesta nu va renunța vreodată la violență. Cel care a cerut divorțul a fost Ion, mai mult el a determinat-o să renunțe la casa și la banii pe care îi strânsese.

„Nu le-a dat copiilor nici un telefon de ziua lor, nici când s-au căsătorit sau au avut copii. Întâmplător, am aflat de la cineva din Canada că a murit. În 1998 m-a sunat și mi-a cerut niște bani că o să spună tot”, a mai povestit artista.

Maria Dragomiroiu l-a cunoscut pe Bebe Mihu, actualul soț, când el era directorul Casei de Cultură din Gorj. Artista a fost cea care a făcut primul pas și l-a cerut în căsătorie. În anul 1991, după 4 ani de relație, Maria Dragomiroiu și Bebe Mihu s-au căsătorit civil, iar 8 ani mai târziu au făcut și nunta. Soțul interpretei de muzică populară nu și-a mai dorit copii, astfel că i-a înfiat pe cei ai Mariei Dragomiroiu.

Călin Georgescu reacționează la valul de proteste declanșate împotriva lui: „Sunt tată de băieţi, am trei băieţi, suntem o familie puternică, unită” | VIDEO
Recomandări
Călin Georgescu reacționează la valul de proteste declanșate împotriva lui: „Sunt tată de băieţi, am trei băieţi, suntem o familie puternică, unită” | VIDEO

„Bebe mi-a zis că el nu vrea copii! Și el a avut un copil din prima căsnicie, care a făcut infarct la 26 de ani. Era mai gras. El i-a înfiat pe Ileana și pe Mircea. Sunt singurii lui copii. El e jumătatea mea de inimă!”, a povestit interpreta.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI